11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMania filmelor biografice

Mania filmelor biografice

O serie de biografii muzicale urmează să fie lansate până la sfârşitul acestui an şi în 2008. Bazându-se poate pe succesul pe care l-au înregistrat filmele „Ray“, „Walk the line“ sau „Dreamgirls“, producătorii sunt din ce în ce mai atraşi de pelicule care prezintă viaţa unor vedete din lumea muzicii.

Unul din motive ar putea fi acela că se cheltuieşte puţin pentru efectele speciale, dar şi faptul că viaţa artiştilor este mereu o sursă inepuizabilă pentru realizarea de scenarii. Primele contacte cu muzica, debutul pe scenă, poveşti de dragoste pline de pasiune, probleme cu drogurile sau alcoolul şi finalul, de multe ori tragic, al personajelor care au rămas în istoria muzicii se pare că sunt subiectele preferate pentru din ce în ce mai mulţi regizori.
La recentul încheiat Festival de Film de la Cannes, a fost primit cu mare căldură şi apreciere din partea publicului filmul „Control“, bazat pe biografia lui Ian Curtis, solistul formaţiei Joy Division, care s-a sinucis la vârsta de 23 de ani. Rolul lui Ian este interpretat de Sam Riley.
Aproape de final sunt filmările pentru filmul despre viaţa lui Bob Dylan, „I’m not there“. Şase actori interpretează rolul inegalabilului cântăreţ în diverse faze ale existenţei sale. Din coloana sonoră a peliculei fac parte, aşa cum era de aşteptat, numeroase piese originale interpretate de Dylan.
Despre cea care a fost şi este încă un simbol al muzicii anilor ’60, Janis Joplin, se pregătesc două filme: „Janis Joplin: The Gospel according to Janis“ şi „Piece of my heart“. În primul, rolul cântăreţei este interpretat de Zoey Deschanel, în timp ce în cea de-a doua producţie, rolul principal i-a fost încredinţat lui Renée Zellweger.
Pentru iubitorii muzicii punk, există trei filme care se pregătesc: o adaptare a romanului „I slept with Joey Ramone“, un film despre Blondie ce va fi regizat de Michel Gondry şi în care rolul lui Debbie Harry va fi interpretat de Kirsten Dunst şi „The Passenger“, în care Elijah Wood va intra în pielea lui Iggy Pop.
De asemenea, actorul Mike Myers se pregăteşte să dea viaţă bateristului formaţiei Who în „See me feel me: Keith Moon naked for your pleasure“, actorul scoţian Ewan McGregor este gata de a se „metamorfoza“ în Kurt Cobain, pentru un film biografic pe care doreşte să-l producă văduva acestuia, Courtney Love, iar Brad Pitt se gândeşte încă dacă să accepte sau nu rolul lui Jeff Buckley în „Mystery white boy“, film produs de mama artistului ce s-a înecat în urmă cu zece ani într-un afluent al fluviului Mississippi. 
Din motive legale, au fost suspendate proiectele pentru realizarea unui film biografic despre Bob Marley şi Jimi Hendrix.
Producătorii au în plan şi realizarea unui film dedicat lui Freddie Mercury, iar actorul american Johnny Depp se pare că este principalul candidat pentru a da viaţă legendarului lider al formaţiei Queen.
Iubitorii muzici soul vor avea posibilitatea de a-i vedea pe Eddie Murphy şi Jamie Foxx în rolul lui James Brown în filmul „Superbad“ al lui Spike Lee. Lumea hip hopului nu a fost nici ea uitată. Robert De Niro s-a hotărât să producă un film biografic despre Missy Elliott. De asemenea, au fost începute filmările la un film care are în prim-plan conflictul dintre Notorious B.I.G şi Tupac Shakur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS