14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAvantajele iubirii virtuale

Avantajele iubirii virtuale

Întâlnirile stabilite pe internet, contrar celor vehiculate, sunt pline de avantaje. Din ce în ce mai multe persoane aleg să-şi găsească sufletul pereche pe internet, o idilă on line fiind considerată comodă şi lipsită de griji. În plus, realitatea a demonstrat că multe dintre aceste idile s-au încheiat în faţa ofiţerului de stare civilă.

Avantajul principal al întâlnirilor virtuale îl constituie numărul mare al persoanelor care apelează la internet pentru a-şi găsi perechea. Nu întotdeauna cei ce navighează pe internet îşi găsească fericirea cu una cu două. Este nevoie de timp şi de răbdare pentru că altfel, totul este sortit eşecului. Site-urile specializate sunt din ce în ce mai accesate, iar media de vârstă a singuraticilor a crescut în ultima perioadă.
Dacă până nu demult doar cei până în 25-30 de ani puteau să stabilească o relaţie prin internet, astăzi şi persoanele trecute de prima tinereţe au acces la iubirea virtuală.

Sinceritate

Faptul că nu vă aflaţi faţă în faţă cu partenerul vă permite să vă exprimaţi mai liber şi să scăpaţi de inhibiţii.
Singură în faţa calculatorului, aveţi posibilitatea de a vă căuta cuvintele potrivite şi veţi putea aborda subiecte pe care nu aţi fi îndrăznit să le deschideţi la o discuţie între patru ochi. Până să aibă loc prima întâlnire reală, experimentaţi deja mai multe întâlniri virtuale şi  ajungeţi să vă cunoaşteţi cât de cât partenerul. Dacă întâlniţi un bărbat într-un local sau la o petrecere, nu aveţi de unde să ştiţi dacă acesta este singur sau are o iubită, nu puteţi decât să-l credeţi pe cuvânt. Avantajul întâlnirilor pe internet estă că, în general, site-urile sunt accesate doar de persoanele singure, care îşi caută perechea. S-au înregistrat şi cazuri în care mai multe persoane şi-au oferit altă identitate decât cea reală. Din fericire, aceste situaţii sunt izolate şi, cu multă atenţie, reuşiţi să-l demascaţi pe trădător.

Timp câştigat şi pretenţii impuse

Întâlnirile stabilite pe internet au avantajul că se realizează într-un timp relativ scurt. Este foarte simplu să stabiliţi o astfel de întâlnire: nu aveţi nevoie decât de un calculator cu acces la internet şi puţin timp la dispoziţie.
Azi puţin, mâine puţin, suficient încât tentaţia să crească şi să vă doriţi să-l întâlniţi personal pe bărbatul pe care l-aţi văzut doar pe monitor. Aveţi posibilitatea să vă impuneţi pretenţiile încă de la început. Stabiliţi-vă un portret-robot cum ar fi: vârsta, mediul social şi hobby-urile personale şi, dacă nu corespunde cerinţelor, este foarte simplu: delete, fără resentimente.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS