14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPersonalitatea si amenajarile interioare

Personalitatea si amenajarile interioare

Intrati adeseori in unele case si vi se pare ca interiorul nu se potriveste cu personaliatea celor care le locuiesc sau, uneori, vi se pare ca locuinta nu se potriveste temperamentului dumneavoastra. Site-ul www.casaonline.ro va prezinta câteva tendinte de amenajare a interiorului in acord cu personalitatea individului si cu unicitatea lui.


Daca sunteti un sangvinic popular, va prezentati ca o persoana expansiva, indrazneata si inovativa, luminând prin insasi prezenta dumneavoastra incaperea. Adorati serile lungi de iarna, in fata semineului unde arde focul, cufundat in fotolii pufoase, purpurii, cu multi prieteni in jurul dumneavoastra. Va place sa creati o atmosfera exploziva, cu mobile cu o tinuta eleganta, cu iz vechi, in culori grele si din esente tari, ca nucul sau mahonul. Ati ales mereu case cu ferestre mari, luminoase in timpul zilei si acoperite de perdele groase de catifea care sa acopere zgomotele de afara in timpul noptii. Living-urile si bucatariile alese de dumneavoastra sunt spatioase si gata sa primeasca intotdeauna oaspeti multi. Un paravan asezat in dormitor va crea o atmosfera mult mai romantica.


Cum se stie ca femeilor sang-vinice le place sa faca multe cumparaturi, veti gasi intotdeauna in casele lor obiecte ornamentale aduse de la târguri, perdele fistichii sau fotolii comode in care sa va afundati sa fumati o pipa buna. Intotdeauna activi, barbatii sang-vinici populari iubesc miscarea, de aceea veti intâlni pe lânga casa lor o gradina bine amenajata. Decorati camera copilului dumneavoastra cu postere pe pereti si cu multe jucarii; astfel, copiii sangvinici populari – plini de energie si foarte activi – nu vor avea timp sa se plictiseasca.


Melancolicul perfect este o persoana organizata, calculata, astfel ca in casa lui va cauta intotdeauna sa dea un sens fiecarui obiect pe care il asaza, fiecarei mobile. Personalitati profunde si gânditoare, melancolicii aleg mobile fine (Biedermeier sau Empire), in concordanta cu portelanurile si statuile de care se inconjoara. Un spatiu organizat, dar foarte plin, in care intâlniti amintiri din calatorii, cadouri de la prieteni, tablourile copiilor când erau mici. Spatiul din jurul lor este relativ constant, melancolicilor neplacându-le sa schimbe prea mult ambianta.


Femeia melancolica va tine foarte mult ca dressing-ul sa fie bine organizat si aranjat si se va ingriji mereu ca in salon sa fie un buchet de crini sau alte flori gingase. Barbatilor melancolici le place sa isi amenajeze o biblioteca si un colt intim in care sa isi savureze lectura (o masuta mobila din sticla este ideala sa isi aseze cartea inceputa si ceasca de ceai sau paharul de scotch), iar aceasta pasiune pentru lectura vor avea grija sa le-o transmita si copiilor lor.


Colericul puternic este, in general, o persoana dinamica si care viseaza imposibilul si isi propune sa atinga teluri de neatins. De aceea si locuinta lui va arata ca o casa din vis: spatioasa, marmorata, foarte costisitoare, cu statui si obiecte ornamentale voluminoase si cu plante decorative. Aici colericii isi gasesc linistea dupa o zi de lucru: sunt colectionari renumitti, de aceea au colectii de arta si trofee de vânatoare. Prefera mobile masive, combinate cu materiale moi, matasoase si deschise la culoare. Daca lucrati in domeniul managerial si sunteti coleric, ar fi bine sa va amenajati un birou si acasa, pentru a va continua munca.


Femeile colerice sunt extrem de active, astfel incât bucataria lor va arata ca pe revista: aici este spatiul lor de actiune acasa. Pentru copii, amenajati o camera spatioasa, cu mult spatiu gol, in care sa aiba loc de joaca si sa isi primeasca prietenii (mai ales daca de mic dovedeste calitati de lider, va avea prieteni multi si diferiti).


Flegmaticul linistit este o persoana intotdeauna relaxata, calma, calda. Prietenii il cauta tocmai pentru aceste calitati ale lui. Ii place sa asorteze culorile si nuantele. Desi o persoana destul de dezordonata, se va gasi intotdeauna cineva in preajma sa (sotia sau copiii) care sa gaseasca ordinea lucrurilor. In fiecare incapere cauta sa imbine clasicul cu modernul, moda sic si stilul pauvre. De asemenea, flegmaticii au o predilectie pentru metalele nu foarte pretioase (fier, zinc) si pentru lumina high-tech. Baile sunt spatioase (flegmaticul adora sa se relaxeze, iar o baie fierbinte este cel mai placut mod de relaxare), albe si stralucitoare.


Femeia flegmatica va cauta sa imbine materialele, atât pentru perdele, cât si pentru baldachin. Ii place sa amenajeze colturile din casa cu diferite obiecte (vaze inalte, cosuri impletite pe dulapurile din bucatarie, potiruri pe rafturile bibliotecii din salon). In camerele copiilor foloseste culori cât mai diverse pentru a le trezi interesul si a-i scoate din lenevia spre care sunt predispusi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS