14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinArta de a fi mereu frumoasa

Arta de a fi mereu frumoasa

Un aspect luminos si ingrijit este un obiectiv care nu poate fi definitiv „cucerit“. Pentru a avea o infatisare placuta este nevoie de pasi marunti si o atentie cotidiana. Exista apoi câteva erori care trebuie evitate: unele dintre acestea sunt proastele obiceiuri, altele sunt greseli sau „capcane“, in care toti suntem tentati sa cadem. Ce putem face pentru a le remedia? Revista italiana Tu ne ofera un ghid de pastrare a frumusetii si sfaturi de „prim ajutor“, pentru a repara eventualele „stricaciuni“.


In primul rând, podoaba capilara. Specialistii interzic tratarea parului cu fel de fel de vopseluri, „pe cont propriu“. Produsele cu coloranti si decoloranti contin substante chimice care trebuie aplicate de specialisti, altfel spus de coafeze. In caz contrar, pot slabi stratul proteic al parului si structura. Rezultatul va fi un par aspru, opac si rebel la coafat. Antidotul: mergeti la o coafeza buna si marturisiti-i cu sinceritate ce produse ati folosit, astfel incât sa poata identifica tratamentul cel mai potrivit, pentru a va readuce podoaba capilara „pe linia de plutire“.


Somnul – secretul frumusetii


A doua eroare, la fel de intâlnita, este mania femeilor de a merge la cumparaturi la primele ore ale diminetii, scurtându-si astfel atât de folositorul somn de noapte. Noptile pierdute au si ele farmecul lor, insa mai târziu efectele sunt clare. In timpul somnului, corpul, si mai ales pielea, se reface, isi recupereaza toata energia si vitalitatea si impiedica imbatrânirea.


Cele mai pretioase ore pentru odihna sunt cele intre 23.00 si 1.00. De altfel, aceasta reteta este folosita si de vedeta americana Penelope Cruz, care a marturisit ca „un somn bun (in cazul ei, de 15 ore!) este cea mai sigura cale spre optimism si frumusete“. Dupa cum se stie, in mod normal, majoritatea adultilor au nevoie de sapte-opt ore de somn pe noapte, insa numai o parte dintre ei reusesc sa doarma atât. Mai toti specialistii in frumusete le recomanda doamnelor ca inainte de culcare sa isi demachieze fata si gâtul si sa evite cafeaua, ceaiul negru sau bauturile carbogazoase, fiindca acestea vor impiedica somnul.


Alta greseala frecventa este statul la soare, mai ales la munte, fara a folosi o crema de protectie. Expunerea la razele ultraviolete, mai ales când este zapada care ii creste efectul, provoaca nu doar imbatrânirea timpurie a pielii, ci si degenerarea glandelor cutanee, favorizând aparitia tumorilor. Dupa expunerea la soare este recomandabil sa va hidratati bine epiderma, prin aplicarea unei creme „dupa soare“ si, eventual, sa consumati alimente pe baza de betacaroten, pentru a favoriza productia de melanina.


Fumul de tigara – dusmanul frumusetii


Un mare dusman al frumusetii este fumul de tigara. Nicotina este o otrava pentru corp si eliberarea de acest viciu este un cadou pe care toti fumatorii ar trebui sa si-l faca. Mai ales cei care fumeaza peste zece tigari pe zi risca sa se aleaga cu un chip palid si un niste antiestetice riduri la cotul gurii, provocate de miscarea de inspirare si expirare a fumului.


In plus, fumul reduce fluxul de sânge si oxigen din piele si creste numarul radicalilor liberi, provocând o degenerare a tesuturilor care compun derma, mai precis spus stratul profund al pielii. Alt viciu inamic al frumusetii este consumul excesiv de bauturi alcoolice. Alcoolul este, din câte se pare, unul dintre principalii responsabili de imbatrânirea epidermei si de producerea de radicali liberi. Cine nu poate rezista traditionalului „happy hour“ si nu se multumeste cu asa-numitele soft drink poate cel putin sa aleaga vinul in locul bauturilor spirtoase. Cel mai recomandat este vinul rosu, care contine antioxidanti naturali. Si, in fine, este recomandata igiena, insa nu exagerat, evitându-se folosirea mai multor sapunuri. Cele prea agresive dauneaza stratului hidrolipidic care protejeaza pielea. Daca acest filtru pretios se subtiaza prea mult, epiderma isi pierde doza sa necesara de sebum, hidratantul natural produs de glandele dermei, pielea ramânând astfel fara scutul protector. De asemenea, specialistii recomanda sa ne spalam cu apa calduta, nu calda, pentru fata sa folosim un tonic fara alcool, si pentru baie sa alegem uleiurile in locul gelului de baie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS