14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFonduri nerambursabile de peste 2 milioane de euro pentru Râmnicu Vâlcea

Fonduri nerambursabile de peste 2 milioane de euro pentru Râmnicu Vâlcea

Primarul Mircia Gutău aduce la Râmnic alte fonduri nerambursabile de peste 2 milioane de euro prin semnarea finanțării pentru două proiecte în cadrul PNI „Anghel Saligny”.

Primarul Mircia Gutău
Primarul Mircia Gutău

Primarul Mircia Gutău a semnat, azi, două contracte de finanțare importante pentru municipiu în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Cu bani de la bugetul de stat urmează să fie realizate în Râmnic proiectele:

  • Amenajare sens giratoriu strada Copăcelu, km 189+700 (la intersecția cu strada A.I. Cuza – Ocnele Mari)”. Valoarea totală este de 4.993.534,28 de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.670.755,25 de lei,
  • “Arteră de circulație între splaiul Independenței și strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olănești”. Valoarea totală este de 8.573.413,40 lei, din care finanțare nerambursabilă 5.756.413,28 lei.

Primul proiect își propune:

  • să crească gradul de siguranță al intersecției cu drumul spre stațiunea Ocnele Mari,
  • să fluidizeze traficul auto din zonă (foarte intens în anumite perioade ale zilei și cu precădere în sezonul estival).

Al al doilea intenționează:

  • îmbunătățirea circulației rutiere în zona centrală a Râmnicului,
  • o conexiune mai ușoară între obiectivele de interes public de pe malul stâng al râului Olănești (Stadionul Municipal, Parcul Zăvoi, Parcul Știrbei Vodă, direcții din cadrul Primăriei Municipiului, Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) cu zona străzii Morilor (unde este în stadiu avansat construcția unei noi creșe) și cartierele adiacente.

Primăria Municipiului mai are în derulare tot cu finanțare prin PNI „Anghel Saligny” încă două proiecte mari de investiții:

  • „Amenajare sens giratoriu intersecția Calea lui Traian cu strada Posada”
  • „Extindere rețea gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea”. Alte două proiecte de anvergură sunt în analiză la departamentele de specialitate de la MDLPA.

Citește și: Vâlcea: Incendiu la o casă din Brezoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS