16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Dosare penale pentru „șoferi“ fără permis

Vâlcea: Dosare penale pentru „șoferi“ fără permis

Polițiștii de ordine publică din municipiul Drăgășani și polițiștii din orașul Berbești au depistat în trafic 2 bărbați din orașul Berbești și comuna Mitrofani, județul Vâlcea, în timp ce ar fi condus 2 autovehicule fără a poseda permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că aceștia aveau dreptul de a conduce suspendat.

Au fost întocmite 2 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Astăzi, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Pietrari au depistat în flagrant o persoană de sex masculin, domiciliată în comuna Frâncești, județul Vâlcea, care ar fi condus un autoturism pe DJ 646 B, în localitatea Păușești, sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

Din verificările efectuate de către polițiști cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS