19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUrmărit european pentru spălare de bani și fraudă bancară, prins la Horezu

Urmărit european pentru spălare de bani și fraudă bancară, prins la Horezu

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de cei din cadrul Poliției Orașului Horezu au pus în aplicare un mandat european de arestare față de un bărbat din localitate.

Polițiștii au executat un mandat de arestare emis de autoritățile spaniole, față de un bărbat de 36 de ani, cercetat pentru aderare la un grup infracțional organizat, spălare de bani și fraudă bancară.

În fapt, în cursul acestui an, bărbatul ar fi aderat la o organizație criminală, care se ocupă cu deschiderea de conturi bancare, comițând ulterior diverse infracțiuni informatice, pe teritoriul statului spaniol.

Bărbatul urmează să fie prezentat Curții de Apel Pitești, pentru dispunerea unei măsuri procedurale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS