14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRazie pe șoselele din județul Vâlcea

Razie pe șoselele din județul Vâlcea

Polițiștii rutieri au organizat, în zilele de 20-21 martie, în intervalul orar 18.00 – 6.00, acțiuni pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool sau substanțe psihoactive la volan, precum și pentru impunerea respectării măsurilor în scopul prevenirii răspândirii virusului SarsCov-2.

Polițiștii au aplicat 172 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile depistate în trafic, fiind constatate și 5 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 4 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 19 permise de conducere și au fost reținute 14 certificate de înmatriculare.

Polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe Drumul Județean 678, din Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comună.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemiei de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge, iar pe numele lui au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe.

Polițiștii au verificat 153 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 71 de contravenții în valoare de 13.290 lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 19 permise de conducere dintre care 12 pentru viteză, a fost reținut un certificat de înmatriculare și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS