6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaRazie prin municipiul Drăgăşani

Razie prin municipiul Drăgăşani

Polițiștii din Drăgășani au organizat, astăzi, în intervalul orar 11.00 – 14.00, o razie de amploare pentru combaterea infracționalității și pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic. S-a acționat în special în zonele aglomerate și cu un risc criminogen ridicat.

Polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.345 de lei, dintre care 2 pentru încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 32 pentru circulația pe drumurile publice și 2 sancțiuni contravenționale la alte acte normative. A fost reținut 1 certificat de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice.

De asemenea, au fost legitimate 58 de persoane, dintre care 2 au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Drăgășani pentru mai multe verificări.
În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat și activități de combatere a absenteismului școlar, fiind verificate sălile cu jocuri de noroc și barurile din apropierea unităților de învățământ. Cu acest prilej, au fost depistați 7 elevi care absentau de la cursuri. În acest sens au fost înștiințate unitățile de învățământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS