20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Doi italieni, prinşi la braconaj pe raza comunei Ioneşti

Vâlcea: Doi italieni, prinşi la braconaj pe raza comunei Ioneşti

Doi cetăţeni italieni au fost depistaţi ieri de poliţiştii vâlceni după ce au vânat mai multe păsări din specii care nu erau trecute în autorizaţia de vânătoare pe care o posedau.

Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, la data de 3 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o acţiune pe linia verificării respectării prevederilor legale la partide de vânătoare. Pe raza comunei Ioneşti, fondul cinegetic Scundu, au fost depistaţi doi cetăţeni italieni care se aflau la vânătoare, neînsoţiţi de organizatorul partidei.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că aceştia au vânat în zilele de 2 şi 3 noiembrie în plus faţă de numărul de păsări menţionate în autorizaţie, 41 de lişiţe şi raţe cârâitoare, aceste specii nefiind menţionate în autorizaţie.

Cei doi vânători italieni au închiriat 3 arme de vânătoare şi au cumpărat muniţia din jud. Ilfov, având asupra lor documente legale eliberate de autorităţile italiene pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiei. Acestora le-au fost eliberate permise de vânătoare temporare.

Au fost ridicate în vederea cercetărilor 3 arme de vânătoare, cal. 12, 408 cartuşe, cal. 12, o barcă din aluminiu şi un motor de barcă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42, alin. 1 din Legea 407/2006.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS