Acasă Local Vâlcea Un şahist vâlcean, cel mai tânăr mare maestru internaţional din lume

Un şahist vâlcean, cel mai tânăr mare maestru internaţional din lume

-

Jucătorul român de șah Bogdan Daniel Deac a devenit, la 14 ani, 7 luni și 27 de zile, cel mai tânăr mare maestru internațional din lume, informează site-ul chessgames.com.
Bogdan Daniel Deac, din Râmnicu Vâlcea, a obținut a treia normă în cadrul Festivalul internațional de șah de la Zalakaros (Ungaria). La această competiție, aflată la ediția cu numărul 35, Bogdan Deac a reușit să obțină 6 puncte într-un turneu puternic unde media Elo a fost de 2.406 puncte.
Competiția a fost câștigată de marele maestru sârb Ivan Ivanisevic. Pe locul doi s-a clasat Levente Vajda, reprezentantul României.

Primele două norme au fost obținute de Bogdan Deac la Zalakaros, în 2015, și Graz Open, în Austria, în februarie 2016. În palmaresul lui Bogdan Deac mai figurează și titlul de cel mai tânăr maestru internațional din lume, câștigat în 2014, la vârsta de 12 ani 10 luni și 15 zile.

Bogdan Deac are dublă legitimare la Clubul Sportiv Universitar Ploiești și la Șah Club Râmnicu Vâlcea.

Familia a precizat pentru Agerpres că acum Bogdan se pregătește pentru participarea cu echipa națională de seniori a României la cea mai importantă competiție din șah Olimpiada, găzduită de Baku (Azerbaidjan), în perioada 1-14 septembrie 2016.

Mariana BUTNARIU
Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.