17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Se reiau examenele pentru permisul de conducere

Olt: Se reiau examenele pentru permisul de conducere

Examenele în vederea obţinerii permisului de conducere – proba practică, organizate de Instituţia Prefectului-  Județul Olt prin S.P.C.R.P.C.I.V. Olt, se vor relua începând din 2 iunie.

Toţi candidaţii care au fost înregistraţi în aplicaţia informatică şi care nu au putut susţine această probă din cauza instituirii stării de urgenţă, au fost reprogramaţi din oficiu, pe baza datelor puse la dispoziţie de către D.R.P.C.I.V. Bucureşti, respectându-se cronologia programărilor anterioare, excepţie făcând candidaţii ale căror cursuri de şcolarizare au expirat în această perioadă şi care au fost programaţi cu prioritate.

Programările efectuate pentru fiecare candidat au fost listate şi predate reprezentanţilor şcolilor de pregătire a candidaţilor din judeţul Olt care au obligaţia de a anunţa candidaţii cu privire la data şi ora programării susținerii probei practice.

Două intervale orare de examinare

Programările au fost efectuate pe două intervale orare, aferente a două serii de candidaţi pentru fiecare examinator şi anume cu începere de la ora 09.00 şi de la ora 12.00.

Locul de întâlnire cu examinatorii este strada Drăgăneşti din Slatina.

La locul de întâlnire nu se acceptă decât prezenţa reprezentanţilor şcolilor (instructorii auto) şi a candidaţilor programaţi (fără însoţitori).

În autovehiculul de examen vor avea acces doar examinatorul, candidatul şi martorul, care vor purta obligatoriu echipament de protecţie (măşti de protecţie), în lipsa acestora examenul va putea fi refuzat.

Şcolile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor de examen, iar pentru ocupanţi se va pune la dispoziţie un flacon substanţă dezinfectantă. De asemenea, vor pune la dispoziţie echipament non-contact pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatului care are o temperatură corporală mai mare de 37,30 C.

Alte informaţii utile

Candidaţii la examen sunt rugaţi să ia legătura cu reprezentanţii şcolilor de pregătire a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere pentru informaţii detaliate.

Candidaţii care au urmat cursurile şcolilor de pregătire în vederea obținerii permisului de conducere în alte judeţe și candidaţii care au fost programaţi pentru redobândirea permisului de conducere se pot adresa direct la sediul instituției pentru a obţine informaţiile necesare sau la nr. de telefon 0249.410.090, în timpul programului de lucru cu publicul.

Informaţiile necesare sunt publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului – Județul Olt şi sunt afişate la sediu serviciului din mun. Slatina, B-dul A. I. Cuza nr. 153, jud. Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS