6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOLT: O singură persoană angajată „la negru“, depistată de ITM în martie

OLT: O singură persoană angajată „la negru“, depistată de ITM în martie

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat în martie 115 acțiuni de control, fiind aplicate șase amenzi și zeci de avertismente. O singură persoană depistată lucrând la negru i-a adus patronului o amendă de 20.000 lei.

Lucrătorul deservea un bar din localitatea Milcov. Sesizările au continuat însă să vină, iar verificările inspectorilor au scos al iveală aceleași „năravuri“ ale angajatorilor: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic.

Inspectorii au slăbit, de altfel, turația, în urma decretării stării de urgență care nu le mai permite să plece în control.

„În luna martie 2020, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 115 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură. (…)


În urma controalelor efectuate, s-au identificat 134 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 70 sancțiuni, din care 64 avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 58.000 lei“, au transmis reprezentanții instituției.


Tot în martie s-au mai raportat 10 evenimente de muncă, toate soldate cu incapacitate temporară de muncă/vătămare ușoară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS