17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentNumărul persoanelor din Olt izolate la domiciliu din cauza coronavirusului a ajuns la 58

Numărul persoanelor din Olt izolate la domiciliu din cauza coronavirusului a ajuns la 58

Numărul persoanelor din județul Olt izolate la domiciliu din cauza coronavirusului a ajuns la 58.

Direcția de Sănătate Publică Olt a informat că are în monitorizare 58 de persoane izolate la domiciliu din cauza pericolului pe care îl reprezintă noul coronavirus. Persoanele au ajuns în județ din zonele Veneto și Lombardia, însă din alte localități decât cele 11 pentru care autoritățile italiene au dispus carantina.

Cu doar o zi în urmă, numărul persoanelor monitorizate era de 15, cei mai mulți fiind din zona Corabia, și anume profesorii care s-au întors, luni, dintr-o excursie din zona Veneția

„În perioada 24-26.02 2020 au intrat in monitorizare 58 de persoane provenite din alte provicii/orase din regiunile Lombardia si Veneto pentru care s-a decis supravegherea în regim de izolare la domiciliu timp de 14 zile. Persoanele care sunt înscrise pe lista medicilor de familie au fost preluate în monitorizare de către acestia, în coordonarea directa a D.S.P. – ului;

Persoanele care nu sunt înscrise pe lista medicilor de familie sunt preluate de către Departamentul de Supraveghere a Sănătății din cadrul DSP Olt. Zilnic lista se actualizează pe baza informațiilor (chestionare de evaluare și localizare pe teritoriul României) primite, de la punctele de frontiera, dar si prin colaborare cu reprezentanții locali ai județului Olt, care ne sprijină operativ în depistarea noilor sosiți“, a transmis DSP Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS