An de an, uneori pe 20 decembrie, alteori pe 21, o mână de revoluționari de peste tot din țară vin la Slatina, unde, conform mărturiei unui revoluționar slătinean, 27 de cadavre ale morților din Timișoara ar fi fost arse.

Revoluționarii au ajuns din nou astăzi, 21 decembrie, la Slatina, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru morții care se presupune că ar fi fost arși la Slatina. Teoria pare de necrezut, însă Constantin Soare, cel care i-a convins în timp pe revoluționari de adevărul spuselor sale, dă detalii, nume, împrejurări verificabile.
Printre revoluționarii veniți în capitala județului Olt s-a aflat și Ioan Bânciu, în 1989 un bărbat în floarea vârstei, încrezător că va dărâma comunismul. A plecat pe 17 decembrie să mărșăluiască alături de soție și de miile de timișoreni, una dintre țintele acestora fiind să-i elibereze pe protestatarii ridicați de Miliție și de Securitate cu o noapte înainte. Au lăsat acasă trei copii, cel mai mare de 13 ani, cel mai mic, de 2 ani și jumătate. Acasă avea să se întoarcă doar tatăl, mama fiindu-le împușcată. De atunci, an de an, bărbatul o comemorează atât în București, la crematoriu, unde i s-a spus că i-ar fi fost incinerat trupul, cât și la Slatina, unde spusele revoluționarului oltean par să aibă logică, odată coroborate cu documentele crematoriului din București.

Teoria arderii cadavrelor la Slatina

Constantin Soare, unul dintre puținii revoluționari olteni care chiar a participat la evenimentele din decembrie 2018, a scris chiar o carte despre acele evenimente. Aflat în decembrie 1989 în Timișoara, spune că s-a trezit într-o mașină, aruncat peste cadavre, în drum spre Slatina. Din Timișoara ar fi pornit spre București, aspect confirmat de cercetările în dosarele Revoluției din ’89, două mașini cu cadavre, care ar fi trebuit arse la crematoriul bucureștean. Pe drum, una dintre acestea s-ar fi defectat, astfel cadavrele fiind reîmpărțite, iar mașina, tractată. S-a putut ajunge cu ea până la Slatina, în Oltul condus de apropiații dictatorului Nicolae Ceaușescu, iar aici s-ar fi încercat arderea a 28 de cadavre la crematoriul spitalului. Cum acesta nu era, însă, de capacitate mare, s-ar fi adoptat o altă soluție, iar cadavrele ar fi fost transportate la Școala de Miliție și arse acolo în cuptoarele folosite pentru arderea materialelor reformate ale milițienilor. Cert este că deloc puțini sunt cei care i-au crezut teoria revoluționarului (acesta, care s-a aflat în acea mașină, printre cadavre, a fost scăpat de o cunoștință, chiar la spitalul din Slatina), iar în decembrie vin și aprind candele atât la troița închinată revoluționarilor din decembrie 1989, cât și la poarta Școlii de Poliție, pentru că „acele porți nu ni s-au deschis niciodată“.

„Din păcate, era deja dat ordin de tragere“

Ioan Bânciu, timișoreanul care și-a pierdut la Revoluție soția, a rememorat la Slatina acea seară de 17 decembrie 1989 în care copiii săi au rămas fără mamă.
„S-a întâmplat la podul Decebal din Timișoara, eram cel puțin 5.000 de manifestanți care am cutreierat tot orașul, de la Primăria Timișoara, în complexul studențesc și de acolo ne-am împărțit în două. Unii mergeau la Prefectura Timișoara, unde era organizată manifestația, și unii ne-am dus către Inspectoratul de Poliție, pentru a elibera arestații din 16 noaptea, fiindcă în 16 noaptea au fost peste 800 de arestați. În ziua de 17 decembrie, de dimineața până seara, în marșurile care s-au făcut pe toate străzile, dar mai ales în centru, toate organele de forță care erau, militare, se dădeau de-o parte și ne lăsau să trecem. Eram convinși că ajungem la Inspectoratul de Poliție și acolo iar o să se dea de-o parte, o să intrăm înăuntru și o să-i eliberăm pe cei arestați, dar, din păcate, era deja dat ordin de tragere. Era cam 18.30, se-auzeau împușcături în tot orașul, se vedeau gloanțe, trasoare, care duceau deasupra noastră, un elicopter militar ne-a însoțit pe tot traseul, care a fost foarte lung, cam juma’ de oră, deasupra noastră era, dar nu ne era frică, pentru că n-au tras în noi. Când am intrat pe o stradă fără clădiri – ne-au spus pe urmă că am devastat și am atacat clădiri militare, era o stradă fără clădiri -, în dreapta era Parcul Poporului, în stânga era canalul Bega, am intrat pe strada aia să mergem la podul Decebal și de-acolo la Inspectoratul de Poliție, s-au stins toate luminile, s-a făcut negru complet. Atunci noi am înaintat încet, în față erau copii și femei mai mult și în spate eram braț la braț. Am înaintat încet fiindcă s-a văzut din față că era blocată trecerea la pod, erau două TAB-uri și soldați pe două rânduri, cu armele îndreptate spre noi. Am înaintat strigând «Fără violență!», «Armata e cu noi!», «Și voi sunteți români!», «Români, veniți cu noi!». «Jos Ceaușescu!» n-am strigat atunci, atrunci am strigat mai mult «Fără violență!». Nu știam c-o să tragă, cu toate că se auzeau împușcături în tot orașul, în alte părți deja s-a tras și au fost morți. Când ne-am apropiat cam la 15 metri de ei, fără nicio somație au început să tragă în plin. Eram cam în al zecelea rând, cu soția, nu ne cunoșteam unul cu altul, dar stăteam braț la braț. Cei din față au căzut, sau unii poate s-au aruncat. Când am văzut gloanțele care făceau scântei – unii soldați au tras în pământ, alții au tras în sus, alții au tras lateral, n-au tras toți în noi – când am văzut acele gloanțe și am văzut că toți cad, am încercat să mă apăr îndreptându-mă spre gard. În momentul ăla soția a căzut, s-a ținut de brațul meu, a căzut împușcată. Soția n-a fost împușcată de către cei care erau în față, ci de cei care erau pe canalul Bega, în partea cealaltă, unde erau ascunși civili, puși de Securitate să tragă. Sunt ferm convins că n-a fost împușcată de Armată“, a povestit timișoreanul, care a stat lângă soție până când nu a mai auzit împușcături, cu ajutor din partea semenilor reușind să o ducă la spital.

Nu a găsit niciodată cadavrul soţiei

I s-a spus că e moartă și că nu se mai poate face nimic. S-a întors la copii, iar în următoarele zile a încercat să intre din nou în spital, ca și alți timișoreni care-și căutau morții, fără să fie lăsați. Au reușit, spune, după 22 decembrie, când Nicolae Ceaușescu deja plecase. Nu i-a găsit trupul și a început căutările prin cimitirele din oraș.
S-au descoperit atunci gropi comune, însă punând indiciile cap la cap își dădea seama că trupul soției sale nu se află printre celelalte cadavre. În cele din urmă li s-a spus că ar fost trimise la București, la crematoriu, adevăr în care a crezut ani buni, până când a auit mărturia olteanului Constantin Soare, care se potrivește mult mai mult cu informațiile pe care le adunase între timp. Crematoriul bucureștean avea pe listă două femei, timișorenii căutau șase. Mai mult, brancardierii bucureșteni ar fi declarat în acele zile că nu prea au văzut oameni împușcați, ci mai mult cu capete sparte, mâini și picioare rupte sau străpunși de baionete, ceea ce conduce spre ideea că acei morți fuseseră, de fapt, cei reținuți de Miliție și omorâți în bătaie, cel mai probabil, pe 16 decembrie. „Convingerea mea și a celor care ne-am dus la Crematoriul Cenușa a fost că acolo au ars-o. Dar după apariția declarației domnului Soare, care spune foarte mult despre ce s-a întâmplat în spitalul județean, convingerea este că a fost în a doua mașină (n.r. – cea oprită la Slatina). Sunt 80% sigur că este aici, 20% că e dincolo“, a mai spus timișoreanul.

Alina Mitran
Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.