11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal11 incendii de vegetație uscată în Mehedinți

11 incendii de vegetație uscată în Mehedinți

Echipaje operative de pompieri din cadrul tuturor subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți au acționat, ieri, pentru stingerea a 11 incendii izbucnite la vegetație uscată.

Incendiile sunt pe raza localităților:

  • Alunișul,
  • Corlățel,
  • Fântânile Negre (2),
  • Jiana Veche,
  • Izvoarele,
  • Pătulele,
  • Rogova,
  • Smadovița,
  • Stângăceaua,
  • Strehaia, care au cuprins peste 400 de hectare de vegetație uscată și miriște, dar și circa trei hectare de litieră (Izvoarele, Smadovița și Pătulele).

Peste 75 de pompieri cu 11 autospeciale de stingere și două ATV-uri au depus eforturi susținute pentru stingerea flăcărilor, izbucnite ca urmare a nerespectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către cetățeni.

Incendiu stins după 9 ore

O intervenție de amploare a avut loc pe raza comunei Poroina Mare, zona cuprinsă între satele Fântânile Negre – Rogova – Poroinița – Orevița Mare. Timp de peste nouă ore, echipaje operative de pompieri din cadrul Detașamentelor Drobeta Turnu Severin și Orșova, dar și Stațiilor Vânju Mare și Strehaia au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă și două ATV- uri pentru stingerea flăcărilor, care s-au manifestat pe o suprafață de circa 200 de hectare la vegetație uscată, lăstăriș și miriște. Pompierii au reușit să împiedice propagarea focului la gospodăriile cetățenilor, dar și la pădurea din imediata apropiere.

La intervenție a participat și primarul comunei cu cinci voluntari. Cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost determinată de crearea intenționată sau din culpă a condițiilor pentru a genera incendiul.

Cetățeni trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.

Pe timp de secetă prelungită, arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este INTERZISĂ.

Totodată, facem precizarea că arderea miriștilor, vegetației uscate, resturilor vegetale, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul – emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 la 2500 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS