17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Incendii înlocuinţe în care proprietarii au uitat mâncarea pe aragaz

Mehedinţi: Incendii înlocuinţe în care proprietarii au uitat mâncarea pe aragaz

Pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi să intervină, ieri, pentru stingerea a două incendii izbucnite la apartamente, în municipiul Drobeta Turnu Severin. La sosirea forţelor de intevenţie, s-a constatat că proprietarii uitaseră mâncarea pe aragaz, fapt ce a dus la degajarea unor cantităţi mari de fum.
De această dată, intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat producerea unor tragedii, însă atragem atenţia cetăţenilor că neglijenţa poate schimba destine, producând pierderi de vieţi omeneşti, dar şi pagube materiale însemnate.
Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, reamintim cetățenilor principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor, ce trebuie respectate în încăperile destinate preparării hranei: 

  • Aprinderea focului la aragaz, se realizează pe principiul „gaz pe flacără” , adică se aprinde întâi chibritul, apoi se deschide butonul aragazului.
  • Mâncarea nu trebuie lăsată pe foc nesupravegheată. Dacă trebuie să părăsiţi încăperea pentru o perioadă îndelungată, aceasta trebuie luată de pe foc, mai ales că ar putea apărea întârzieri neaşteptate.
  • După ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul.
  • Nu lăsaţi niciodată copii nesuparvegheaţi în bucătării. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde copiii nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa cuptorului.
  • Atunci când gătiţi, evitaţi să purtaţi haine sintetice şi largi (de exemplu halate), deoarece acestea pot lua foc foarte uşor.

Orice început de incediu se va anunţa la numărul unic de urgenţă 112!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS