20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiCaravana SMURD „Fii pregătit !” a sosit în Mehedinţi

Caravana SMURD „Fii pregătit !” a sosit în Mehedinţi

Caravana SMURD „Fii pregătit !” a sosit în Mehedinţi şi timp de patru zile, 12-15 noiembrie, va furniza informaţii utile şi va instrui cetăţeni în acordarea de prim-ajutor de bază. Paramedici, pompieri şi voluntari din cadrul ISU Mehedinţi vor derula activităţi specifice în localităţile Drobeta Turnu Severin şi Orşova.

De asemenea, vor fi informaţi cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru a deveni salvatori, riscurile ce pot apărea la nivelul judeţului. Cetăţenii vor fi informaţi şi despre comportamentul pe care trebuie să-l adopte înainte, pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă.
Activităţile sunt planificate, în intervalul orar 10.00 – 18.00, şi vor avea loc în municipiul Drobeta Turnu Severin, zona de promenadă Crişan, în zilele de 12 şi 13 noiembrie, respectiv Orşova, zona parcului Dragalina, în zilele de 14 şi 15 noiembrie.

Caravana “FII PREGĂTIT” constă în deplasarea unui centru de formare mobil, în care se vor organiza activităţi de pregătire a populaţiei. Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim-ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.
Prin desfăşurarea acestor activităţi de educare a populaţiei, ne dorim ca fiecare cetăţean să conştientizeze că are nevoie de o minimă pregătire pentru a face faţă unor dezastre care pot apărea oricând: cutremure, inundaţii, incendii. Cu un minim de efort, prin participarea la aceste cursuri de instruire, cetăţenii pot afla cum să se protejeze, atât pe ei, cât şi pe cei apropiaţi, dar şi să vină în sprijinul comunităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS