Un bărbat de 34 de ani, din orașul Turceni, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție provizoriu emis împotriva sa.
Sesizarea a fost făcută la data de 26 iulie 2026, de o femeie în vârstă de 61 de ani, din Turceni, care le-a spus polițiștilor că fiul său nu ar fi respectat obligațiile impuse prin ordinul de protecție.
Ar fi revenit la domiciliu, deși avea interdicție
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au stabilit că, la data de 20 iulie 2026, pe numele bărbatului fusese emis un ordin de protecție provizoriu, conform IPJ Gorj.
Prin documentul emis, acesta avea obligația de a păstra o distanță de minimum 100 de metri față de mama sa și de locuința acesteia din orașul Turceni.
Potrivit anchetatorilor, deși fusese informat cu privire la măsurile dispuse, bărbatul ar fi revenit la domiciliu și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordin.
Ordinul de protecție fusese prelungit până la termenul de judecată
Polițiștii au mai stabilit că ordinul de protecție provizoriu, emis inițial pentru o perioadă de cinci zile, fusese prelungit de drept până la termenul de judecată stabilit pentru data de 28 iulie 2026.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Gorj
În continuarea cercetărilor, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 34 de ani.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

