32.6 C
Craiova
luni, 15 iulie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArestat după ce a încercat să își violeze fosta concubină

Arestat după ce a încercat să își violeze fosta concubină

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Țânțăreni au fost sesizați, pe 9 iulie, prin apel direct de către un tânăr din localitate, care este plecat la muncă în Italia, cu privire la faptul că mama acestuia, în vârstă de 67 de ani, este agresată fizic de fostul concubin, pătruns fără drept în locuința sa.

„În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat imediat la domiciliul femeii din Țânțăreni, care, alarmați de strigăte, au desfăcut lanțul cu care era închisă poarta de acces, au pătruns în locuință, unde au verificat toate încăperile, iar în una din dependințe au identificat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, dezbrăcat parțial, care încerca să întrețină relații intime cu femeia, fără acordul acesteia“, potrivit IPJ Gorj.

Bărbatul a fost imediat imobilizat de polițiști și încătușat, fiind ulterior dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Bărbatul a spart geamurile de la ușa de acces în locuința femeii

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în după-amiaza aceleiași zile, în jurul orei 17:10, bărbatul în cauză a spart geamurile de la ușa de acces în locuința femeii, ar fi pătruns fără drept în încăpere, unde ar fi lovit-o pe aceasta cu pumnii în zona feței și a corpului, ar fi deposedat-o de telefoanele mobile, după care ar fi încercat să întrețină relații intime cu aceasta prin violență.

Femeia în vârstă de 67 de ani prezenta multiple urme de violență la nivelul ochilor și buzei superioare, fapt pentru care polițiștii au solicitat ambulanța și au asigurat transportul acesteia la Spitalul Turceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală

Față de bărbatul de 66 de ani, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, violare de domiciliu, distrugere și tentativă de viol și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, 10 iulie 2024, agresorul urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere corespunzătoare.

Citeşte şi: Cutremur în România, în această dimineață

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS