21.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu: Încă un medic arestat în dosarul pensionărilor fictive pe caz de boală

Târgu Jiu: Încă un medic arestat în dosarul pensionărilor fictive pe caz de boală

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au respins contestațiile împotriva măsurii arestului preventiv dispus de Tribunalul Gorj, în cazul medicului Ion Alin Enache și asistentei acestuia, Mariana Tran, angajați ai Casei de Pensii Gorj, precum și a femeii de serviciu din cadrul Policlinicii Târgu Jiu, Iuliana Luca, și au decis ca aceștia să rămână în arest pentru următoarele 30 de zile.

Mai mult, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât arestarea preventivă și a medicului oftalmolog Tatiana Adam, împotriva căreia Tribunalul Gorj dispusese arestul la domiciliu. Cu toții sunt anchetați pentru comiterea mai multor infracțiuni de corupție.

Inițial, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, pe 10 ianuarie, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind acuzați că primeau bani și bunuri de la persoane care voiau să se pensioneze din motive medicale. Alți patru medici sunt anchetați în dosar. Astfel, medicii Ana Ciotor și Nicolae Șerban din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, medicul oftalmolog Tiberiu Golu și medicul de familie Elena Godeanu au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Infracțiunilor sunt tot de corupție și au legătură cu pensionările frauduloase pe caz de boală.

Citește și: Dublare de tarif la apă și canal în Polovragi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS