15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAlimentarea cu apă a orașului Târgu Jiu, pusă în pericol de o alunecare de teren

Alimentarea cu apă a orașului Târgu Jiu, pusă în pericol de o alunecare de teren

Alimentarea cu apă a orașului Târgu Jiu este pusă în pericol de o alunecare de teren.

Cutremurele din 13 și 14 februarie au accentuat problemele de la stația de tratare a apei din Dealul Târgu Jiu, a anunțat prefectul de Gorj, Cristina Cilibiu. Este motivul pentru care vor fi solicitate fonduri de la Guvern.

Mai este nevoie de fonduri pentru reparații la Grădinița 13, Palatul Copiilor și sediul Primăriei Târgu Jiu. Este a doua tranșă solicitată de către autoritățile județene în urma cutremurelor din Gorj.

Prima tranșă a fost de 51 de milioane de lei, iar fondurile vor fi folosite cu precădere pentru reabilitarea unor unități de învățământ.

„A doua tranșă a fost transmisă deja de vinerea trecută. Să sperăm că vom intra pe ședința de miercuri a Guvernului, în care am prins Grădinița 13, care aparține Vis de Copil. În corpul vechi a fost restricționat accesul și au fost relocați copiii în corpul nou. Mai este vorba de Palatul Copiilor, sediul Primăriei Târgu Jiu și stația de tratare a apei de pe Dealul Târgului. În ianuarie am avut o alunecare de teren. A fost afectat drumul de acces, împrejmuirea și o parte din clădire și după activitatea seismică din 13 și 14 februarie a mai fost afectat destul de tare și pune în pericol alimentarea cu apă a întregului oraș și atunci a fost o prioritate să fie prinsă în această a doua tranșă”, a declarat Cristina Cilibiu, prefectul de Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS