4.5 C
Craiova
marți, 31 ianuarie, 2023
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Două secții din Spitalul Județean vor fi modernizate

Gorj: Două secții din Spitalul Județean vor fi modernizate

Două dintre secțiile Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu vor fi reabilitate în perioada următoare.

Acestea sunt secția Urologie și secția Neurologie. Astfel, este nevoie de servicii de proiectare, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție „Reabilitarea și modernizarea Secției Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu”.

Bugetul aprobat de către Consiliul Județean Gorj este de peste 1,8 milioane de lei. Secția nu a mai fost reabilitată de 15 ani. „Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu este unitate sanitară cu paturi, cu personalitate juridică care asigură asistența medicală completă de specialitate, preventivă, curativă, de recuperare și paliativă a bolnavilor internați. Obiectivul studiat este amplasat în județul Gorj, Municipiul Târgu Jiu, strada Tudor Vladimirescu, nr. 32.

Terenul de amplasament este intravilan, are suprafața de 8071mp, formă neregulată în plan și aparține Județului Gorj. Clădirea în care funcționează în prezent secția Urologie este o construcție S+P+5 portantă executată pe stâlpi și grinzi cu planșeu de beton, executată în anul 1986. Intervenții majore în reabilitarea și modernizarea secției nu au fost făcute de cel puțin 15 ani. Starea generală a structurii de rezistență a clădirii este bună, nu se observă degradări de tipul fisurilor înclinate, al deformațiilor sau al dislocărilor elementelor construcției. Construcția nu se află pe lista monumentelor istorice dar se află în zona protejată a Ansamblului Monumental Calea Eroilor”, conform Consiliului Județean Gorj.

Secția Neurologie, modernizată cu 2,8 milioane de lei

Și Secția Neurologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, va fi reabilitată integral în baza unor alocări bugetare de la Consiliul Județean Gorj. Este nevoie de servicii de proiectare, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție „Reabilitarea și modernizarea secției Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Se estimează că în funcție de rezultatul licitației contractul să fie semnat până la finalul acestui an.

„Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu – categoria de importanță C – este o unitate medicală reprezentativă pentru județul Gorj, deoarece asigură asistență medicală curentă și de urgență, având organizate toate specialitățile medicale. Secția Neurologie este poziționată la etajul 1 al clădirii principale (corp A și B), având un specific deosebit deoarece o mare parte din bolnavii internați aici nu se pot deplasa și nu a fost reabilitată în ultimii ani. În cadrul obiectivului de investiție, se va păstra structura organizatorică a secției de neurologie, cu 90 paturi distribuite în 8 rezerve, 13 saloane bolnavi și două saloane de recuperare. Se amenajează suplimentar un salon izolator cu 2 paturi, la capătul coridorului 1”, conform Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Secția Neurologie este una din cele mai solicitate din cadrul unității medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS