11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjServiciul ridicări auto, funcțional din octombrie

Serviciul ridicări auto, funcțional din octombrie

Serviciul Ridicări Auto va funcționa de luna viitoare în municipiul Târgu Jiu. Acesta va fi operațional în cadrul Transloc Târgu Jiu.

Sunt în continuare în derulare activitățile de amenajare a parcării din zona CET, unde a fost realizată împrejmuirea și sistemul de supraveghere. Este nevoie și de marcaje pentru locurile din incintă. Astfel, vehiculele care vor fi ridicate de pe raza municipiului Târgu Jiu vor fi depozitate în condiții de siguranță în incinta noii parcări aflată la dispoziția Transloc. Florin Băluță, directorul Poliției Locale Târgu Jiu, a declarat că se așteaptă ca mașina pentru ridicări auto să fie disponibilă din luna octombrie și să se afle la dispoziția polițiștilor locali.

„Ne așteptăm ca în cursul lunii octombrie să putem să folosim mașina de ridicări auto. A fost nevoie să fie executate acele lucrări la parcarea Transloc. Nu pot fi ținute oriunde vehiculele care vor fi ridicate. E nevoie de acest serviciu pentru că unele străzi sunt blocate și este îngreunată de multe ori și intervenția utilajelor primăriei sau a firmelor care execută lucrări pe raza orașului. Mașina de ridicări va interveni numai împreună cu Poliția Locală. Avem și 10 sesizări pe zi care vizează parcarea neregulamentară a vehiculelor”, a declarat Florin Băluță, directorul Poliției Locale Târgu Jiu.

Și-au completat obiectul de activitate

De foarte multe ori agenții sunt cu mâinile legate, atât în parcările de reședință, în parcările cu plată sau în cazul mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public. Nu se poate merge până la capăt și să fie ridicat și vehiculul. Este lăsată o invitație în parbriz, dacă nu este găsit în timp util proprietarul. Este de precizat că pentru ca activitatea de ridicări auto să poată să funcționeze în cadrul Transloc a fost nevoie să fie operate câteva modificări și completări în ceea ce privește obiectul de activitate.

Astfel, a fost introdusă și activitatea de transport mărfuri la Transloc, aici existând ca obiect principal de activitate transportul de persoane. De altfel, Transloc este operatorul care asigură serviciile de transport în comun pe raza municipiului Târgu Jiu. Este compania deținută de Consiliul Local Târgu Jiu. Serviciul Ridicări auto va fi disponibil 24 de ore din 24, după cum a mai precizat Florin Băluță, directorul Poliției Locale Târgu Jiu. Se va lucra în trei schimburi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS