16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoar 10 gorjeni se mai vaccinează în fiecare zi

Doar 10 gorjeni se mai vaccinează în fiecare zi


Activitatea centrelor de vaccinare din județul Gorj este aproape inexistentă. Numărul acestora a fost redus la începutul anului, însă numărul de persoane care vin să se vaccineze rămâne la un nivel foarte mic. În fiecare zi se vaccinează cu prima doză doar 10 persoane. Restul sunt persoane care se imunizează cu doza a doua și cu doza booster.

Practic, pentru întreaga activitate de vaccinare la nivelul județului Gorj ar fi suficient un singur centru de vaccinare, cel de la Târgu Jiu, din incinta Stadionului Municipal. Este de precizat că luni s-a înregistrat în premieră în acest an o scădere a incidenței de vaccinare, de la 8 la 7. În fiecare localitate a început să scadă numărul de persoane depistate cu coronavirus. O ușoară scădere se înregistrează și legat de procentul de ocupare a paturilor de către pacienți COVID. În momentul de față procentul de ocupare a paturilor pentru pacienți cu coronavirus este de 41%.

Procent de vaccinare de 77,19% în școlile din Gorj

Este de precizat că rata vaccinării este foarte bună în școli. Doar 9 școli din județul Gorj mai au rata de vaccinare zero. Este vorba de grădinițe de pe raza județului. Sunt în general unități cu un singur cadru didactic sau cu două cadre didactice, iar lipsa vaccinării menține procentul zero la acest capitol. Prin urmare, procentul ar fi de sută la sută, dacă s-ar trece la vaccinare. În general, rata de vaccinare din școlile din Gorj este una foarte mare și se apropie 80%, respectiv 77,19%. Este vorba atât de profesori, cât și de personalul nedidactic și auxiliar. Numărul mare de vaccinați asigură și continuitate în procesul de învățământ, având în vedere că nu au fost foarte multe clase care au fost nevoite să facă orele online, în valul 5 comparativ cu valul al patrulea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS