13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMinor lovit accidental cu un cuțit în cap într-un restaurant din Târgu Jiu

Minor lovit accidental cu un cuțit în cap într-un restaurant din Târgu Jiu

Un tânăr, de 14 ani, a ajuns aseară la spital, după ce a fost lovit accidental cu un cuțit în cap, într-un restaurant din Târgu Jiu.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unei discuții în contradictoriu între de doi soți, în timp ce se aflau într-un local public, în prezența mai multor persoane, bărbatul, de 36 de ani, ar fi aruncat și l-ar fi lovit cu un obiect înțepător pe unul dintre copiii soției sale, un minor, de 14 ani.

Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale

Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, constatându-se că ar fi suferit leziuni ce i-ar fi pus în primejdie viața.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, dosarul penal fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii efectuează cercetări, în vederea identificării bărbatului și tragerii acestuia la răspundere penală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS