20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTermocentralele CEO din Dolj, în pregătiri să renunțe la cărbune

Termocentralele CEO din Dolj, în pregătiri să renunțe la cărbune

Termocentralele pe care Complexul Energetic Oltenia (CEO) le deține în județul Dolj sunt în pregătiri pentru a renunța la cărbune.

Este vorba de Sucursala Electrocentrale Craiova 2 și Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița. De altfel, anul acesta este programat procesul de divizare simetrică a Termocentralei Craiova 2, în vederea externalizării, începând cu data de 1 ianuarie 2023. Astfel, sucursala Craiova 2 care asigură agent termic și energie electrică în cogenerare va fi administrată de o firmă nouă. În momentul de față, conducerea Complexului Energetic Oltenia a alocat fondurile necesare și pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate „Capacități de producție în cogenerare de 200 MW ± 25%, cu tehnologie modernă, pentru SE Craiova II” pentru realizarea obiectivului de investiții „Capacităţi de producţie in cogenerare de înaltă eficiență cu tehnologie modernă, pentru S.E. Craiova II”. Bugetul pentru actualizarea studiului de fezablitate pentru noi capacități pe gaze naturale este de 465.000 de lei.

SE Ișalnița își închide depozitul de cenușă

Una din termocentralele din Complexul Energetic Oltenia se pregătește, de asemenea, să renunțe la cărbune. Este vorba de Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița. Aici va începe elaborarea documentației tehnice pentru „Închiderea și monitorizarea post-închidere a depozitului de zgură și cenușă mal drept Jiu, la cotele actuale, aferent Sucursalei Electrocentrale Ișalnița”.

Bugetul pentru întocmirea documentațiilor privind închiderea depozitului de zgură și cenușă este de peste 70.000 de lei. Potrivit Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, până în 2026 vor ma rămâne două grupuri pe bază de cărbune la Termocentrala Rovinari și unul la Termocentrala Turceni. Prin urmare, la termocentralele din județul Gorj nu va mai fi trimis deloc lignit de la Complexul Energetic Oltenia. Principalul combustibil utilizat vor fi gazele naturale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS