14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Județean angajează încă 6 medici specialiști

Spitalul Județean angajează încă 6 medici specialiști

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu caută în continuare medici specialiști. Trei dintre concursurile de angajare sunt programate în aceste zile, iar alte trei concursuri vor avea loc până în această toamnă.

A avut loc deja primul concurs de încadrare a unui medic specialist pentru Laboratorul din cadrul unității medicale. Săptămâna aceasta va fi încadrat medicul specialist Monica Iordănoae. De asemenea, în data de 4 august este programat concursul pentru angajarea unui medic primar psihiatrie, în cadrul Secție de Psihiatrie din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Totodată, al treilea concurs este programat pe 9 august. Urmează să fie încadrat un medic rezident la Secția Anestezie și Terapie Intensivă. Astfel, vor fi completate cele trei posturi de medici specialiști de care are nevoie unitatea spitalicească.

Alte trei posturi

Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, au fost scoase la concurs alte trei posturi de medic specialist. Până la jumătatea lunii august pot fi depuse dosarele de către personalul medical interesat. Concursul va avea loc în această toamnă. Au fost scoase la concurs: un post cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea pneumologie, la Compartimentul Pneumologie, din cadrul Secției Medicină Internă I. A mai fost scos la concurs un post de normă întreagă de medic specialist specialitatea obstretică ginecologie, din cadrul secției cu același nume. Nu în ultimul rând mai este necesar să fie ocupat un post de medic în specialitatea anatomie patologică din cadrul Serviciului Anatomie Patologică din Spitalul Județean.

Încep concursurile pentru șefi de secții la Spitalul Județean

De asemenea, în luna august vor fi demarate concursurile pentru desemnarea șefilor de secții de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Potrivit lui Dorin Tașcău, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, este nevoie ca echipa de conducere a Spitalului Județean să beneficieze de stabilitate. Până acum, managerul și aproape tot Comitetul Director au fost desemnați prin concursuri organizate în ultima perioadă. Mai este de repetat concursul pentru postul de director de îngrijiri. După finalizarea selecției șefilor de secție se va încheia etapa de desemnare a conducătorilor din unitatea spitalicească. Ulterior, nu vor mai fi motive pentru a nu avea rezultate în privința actului medicale și a condițiilor oferite pacienților. Este nevoie de concursuri pentru stabilirea a peste 10 șefi de secții din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS