17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIubitorii turismului de aventură, așteptați la Runcu

Iubitorii turismului de aventură, așteptați la Runcu

Iubitorii turismului de aventură sunt așteptați la Runcu după ce a început relaxarea restricțiilor din pandemie.

Până la finalul acestui an vor putea fi organizate competiții offroad cu un grad ridicat de dificultate. Inclusiv primarul din Runcu, Adrian Câmpeanu, este un împătimit al concursurilor offroad. Comuna Runcu are unele din cele mai grele și spectaculoase trasee de offroad din țară.

Competițiile care au loc aici sunt apreciate de specialiști pentru gradul de dificultate. Și turiștii vin la Runcu pentru frumusețea locurilor, mai ales că în zonă sunt deja multe pensiuni care oferă condiții decente de cazare și masă. Edilii din Runcu și-au propus să asfalteze și un drum forestier care face trecerea în județul vecin Hunedoara și care poate fi folosit de turiști în perioada verii. Runcu este una din cele mai întinse localități din zona submontană a județului Gorj, cu un potențial turistic ridicat. Aici există și un centru al Salvamont Gorj pentru intervenția în caz de urgență.

Deja este pregătită prima competiție

Potrivit primarului din Runcu, Adrian Câmpeanu, este deja în pregătire o competiție oficială offroad. Aceasta va avea loc la începutul toamnei, respectiv în luna septembrie. Până atunci, comuna va putea găzdui și alte concursuri de profil în funcție și de dorința asociațiilor de profil care promovează astfel de sporturi.

„Așteptam încheierea acestei pandemii sau relaxarea restricțiilor pentru că una din țintele noastre este și atragerea de turiști în localitate. Avem un potențial ridicat pentru turism de aventură și foarte mulți investitori aleg Runcu pentru ridicarea de pensiuni cu fonduri proprii sau europene.Deja avem unități de cazare în zona submontană căutate de turiști, dar vor apărea și altele. Suntem deja pe harta concursurilor naționale offroad și traseele și modul de organizare au fost apreciate în trecut. Din păcate, a apărut pandemia de coronavirus, dar vrem să ne revenim de anul acesta și să vedem cât mai mulți turiști și sportivi în localitate”, a declarat Adran Câmpeanu, primarul din Runcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS