10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Bărbat ars într-un incendiu la Tămășești

Gorj: Bărbat ars într-un incendiu la Tămășești

Un bărbat, de 65 de ani, a ajuns luni la spital, după ce a suferit arsuri într-un incendiu produs la o gospodărie din satul Tămășești, comuna gorjeană Bălești.

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă localnicului. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță a SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și o ambulanță din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta la una din încăperile construcției.

Din păcate, o persoană de sex masculin, în vârstă de 65 de ani, a suferit arsuri de gradele I și II pe aproximativ 40% din suprafața corpului.
Concomitent cu acordarea primului ajutor calificat s-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite.
Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului din Târgu Jiu.

Au ars bunuri care se aflau în încăperea casei. Cauza probabilă a incendiului a fost fumatul – o țigară lăsată la întâmplare, potrivit ISU Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS