1.5 C
Craiova
luni, 8 martie, 2021
Știri de ultima oră Local Gorj Gorj: Amenzi de 20.000 de lei pentru 21 de persoane care au participat la o petrecere

Gorj: Amenzi de 20.000 de lei pentru 21 de persoane care au participat la o petrecere


Un număr de 21 de persoane care au participat la o petrecere privată, în comuna gorjeană Padeș, au fost amendate cu 20.000 de lei.

Oamenii legii s-au sesizat în urma imaginilor de la petrecere apărute în spațiul public. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 31.12.2020 spre 01.01.2021, mai multe persoane au participat la o petrecere privată, la o locație de pe raza comunei Padeș, nefiind astfel respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor și măsurilor de protecție individuală.

Astfel, au fost identificate toate persoanele participante la eveniment, în număr de 21, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 20.000 lei. „Facem precizarea că desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private sunt interzise. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, sănătatea și siguranța cetățenilor fiind prioritare pentru noi.”, conform IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Horoscop

BerbecEste posibil ca un membru al familiei să nu...

ȘTIRI GdS

Bărbatul care a amenințat un polițist cu moartea, prins...

Bărbatul care a amenințat un polițist cu moartea, prins în timp ce încerca să iasă din țară

Corpul de control al prefectului, trimis la Serviciul de...

Corpul de control al prefectului, trimis la Serviciul de Ambulanță Gorj

Șeful Serviciului Control în Sănătate Publică din DSP Gorj...

Șeful Serviciului Control în Sănătate Publică din DSP Gorj a murit de COVID

Bărbatul care ar fi amenințat un polițist cu moartea,...

Bărbatul care ar fi amenințat un polițist cu moartea este de negăsit.

Polițiștii din Olt, verificări la sânge: 1.400 de persoane...

Polițiștii din Olt, verificări la sânge: 1.400 de persoane în 24 de ore.

Încă trei decese din cauza coronavirusului în județul Gorj

Încă trei decese din cauza coronavirusului în județul Gorj.