10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinalizarea investiției de la Valea Sadului costă 180 de milioane de euro

Finalizarea investiției de la Valea Sadului costă 180 de milioane de euro

Finalizarea celui mai mare lac de acumulare din Gorj și Oltenia costă 180 de milioane de euro. Suma este prevăzută într-un studiu al fostului Minister al Energiei. În momentul de față, investiția în lacul de acumulare de la Valea Sadului este trasă pe dreapta de către Hidroelectrica. Această companie a decis să retragă de pe lista de priorități o astfel de investiție care ar încheia lucrările de regularizare de pe râul Jiu, în județul Gorj. De altfel, un grup de trei investiții ale Hidroelectrica sunt în aer în momentul de față, în zona de nord a județului Gorj.

Este vorba de barajul de la Valea Sadului și cele două hidrocentrale cu aducțiune subterană din Defileul Jiului. Andrei Maioreanu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că studiul care vizează acumularea de la Valea Sadului propune lucrări în valoare de 180 de milioane de euro, o cifră mult diminuată, față de situația inițială. Cauza este reducerea capacității lacului de acumulare de la 22 de milioane de metri cubi de apă la 11 milioane de metri cubi de apă.

Ar rezolva problemele cu apa și viiturile

Lucrările de la acumularea de la Valea Sadului au fost demarate înainte de 1989 și au fost stopate în anii 1990. Hidroelectrica nu a considerat deloc o prioritate lacul din amonte de municipiul Târgu Jiu. Potrivit proiectului, acumularea de la Valea Sadului ar avea o importanță strategică în ceea ce privește stoparea viiturilor care se produc pe râul Jiu în Defileul Jiului și pe teritoriul județului vecin, Hunedoara. Astfel, dacă ar exista lacul de acumulare între orașele Bumbești-Jiu și Târgu Jiu viiturile ar fi eliminate. Acest lucru ar însemna protejarea albiei și a podurilor amplasate pe cursul râului Jiu.

De asemenea, un alt scop al proiectului este alimentarea cu apă potabilă a localităților din județul Gorj, precum și existența unei surse de apă pentru irigarea terenurilor agricole din județele Gorj și Dolj. Rămâne de văzut dacă Sistemul de Gospodărirea Apelor Gorj sau chiar Ministerul Agriculturii vor reuși să preia investiția de la Hidroelectrica, mai ales că se vorbește de fonduri europene însemnate pentru România. Din acestea ar putea fi asigurată și finanțarea pentru finalizarea lucrărilor la acumularea de la Valea Sadului. Lucrările au fost realizate în procent de 60% – 70%, după care stopate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS