27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAngajata unei săli de jocuri din Cărbunești, bătută de un client

Angajata unei săli de jocuri din Cărbunești, bătută de un client

Un bărbat, de 45 de ani, din Târgu-Cărbunești, Gorj, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice a fost reținut aseară de polițiști.

Suspectul, în urmă cu o zi, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri, din localitate, ar fi exercitat acte de violență împotriva unei femei, de 31 de ani, angajată a unității, care a suferit leziuni traumatice pentru care a necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale. Prin acțiunile sale, bărbatul a produs indignarea persoanelor aflate în sala de jocuri,  tulburând ordinea și liniștea publică. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS