17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliția verifică achizițiile de la Spitalul Județean

Poliția verifică achizițiile de la Spitalul Județean

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a început de joi verificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Polițiștii au ajuns la Compartimentul Achiziții din cadrul unității medicale. Polițiștii s-au sesizat după ce în spațiul public au apărut o serie de informații cu privire la achiziția unor echipamente medicale la prețuri foarte mari. Oamenii legii vor să vadă dacă au fost respectate prevederile legale și dacă puteau fi cumpărate echipamente similare, la prețuri mai mici.

Au ridicat documente

Angajații Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj au ridicat o serie de documente de la Compartimentul Achiziții și urmează să decidă dacă vor invita personal cu funcții de conducere la audieri.
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Gigel Capotă, spune că este normal ca polițiștii să verifice fiecare instituție. „În fiecare instituție poate să vină orice instituție de control. Nu este niciun fel de problemă. A venit o echipă de la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj. Care este problema? Verifică anumite achiziții de aparatură“, a spus Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Probleme și la magazia de alimente

De asemenea, verificări de către polițiștii gorjeni se fac și în cazul magaziei în care erau depozitați reactivii, dar și alte medicamente. Reactivii ar fi fost păstrați la temperaturi necorespunzătoare, lucru ce ar fi putut influența rezultatul analizelor medicale efectuate în cadrul Laboratorului de la Spitalul Județean. Probleme sunt și la magazia de alimente a unității medicale. Aceasta este nerenovată de ani de zile, iar legumele și conservele sunt ținute în încăperi cu mucegai. „Noi, în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, avem un bloc alimentar. În mod normal, sunt și câteva magazii în care sunt ținute butoaiele cu varză murată. S-au ținut și cartofi, pentru că au venit mai mulți. Ar fi apărut și un șobolan. Toate alimentele sunt ținute în camera de frig și în frigidere. Toate sunt ținute în condiții de maximă siguranță. Nu avem niciun fel de probleme“, susține managerul Gigel Capotă.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a decis ca de joi magazia de alimente să intre în reabilitare. Problemele la magazia cu reactivi și medicamente și la magazia de alimente au fost semnalate în spațiul public de liderul de sindicat Cristi Aldescu, președintele Federației Naționale AMBU SAN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS