12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA apărut un operator de salubritate, inclusiv în Rânca

A apărut un operator de salubritate, inclusiv în Rânca

Un operator de salubritate județean, Supercom Bucureşti, va colecta deșeurile din comunele gorjene. În prezent, sunt 20 de comune care au apelat la serviciile firmei de salubritate. Aceasta a fost angajată de Asociația de dezvoltare intercomunitară în domeniul serviciilor publice de salubrizare ADIS și funcționează la nivelul Consiliului Județean Gorj.

Luis Popa, directorul Serviciului Județean pentru Gestionarea Deșeurilor Gorj, a declarat că primarii au probleme cu serviciile proprii de salubritate sau cu firmele angajate la nivel local. Unele dintre primării, cum ar fi cele din Stejari sau Negomir, au decis să apeleze la serviciile Supercom Bucureşti. Aceasta are activitate în patru județe. La Stejari, de exemplu, deșeurile au rămas neridicate săptămâna aceasta, însă edilii au apelat la operatorul județean.

Încă 20 de primării au apelat la acest operator de salubritate

Luis Popa a precizat că, până pe 1 septembrie, peste 40 de primării din cele 70 vor beneficia de servicii de salubritate în cadrul ADIS. Șeful Serviciului Județean pentru Gestionarea Deșeurilor Gorj a menționat că inclusiv Rânca va fi deservită de utilajele operatorului desemnat la nivel județean. Popa a mai spus că în Târgu Jiu, unde se colectează cea mai mare cantitate de deșeuri, sunt și cele mai mari probleme.

Municipalitatea a refuzat să apeleze la serviciile operatorului județean, deși sunt multe zone unde sunt deșeuri abandonate. Cele mai multe sunt deșeuri provenite din construcții. Aceste deşeuri sunt abandonate de localnicii de la gospodării, în diferite puncte la marginea orașului. În ultima lună, Poliția Locală a aplicat mai multe amenzi pentru depozitarea necontrolată a gunoiului.

Probleme la Rânca

Apariția unui operator de salubritate județean va rezolva, în sfârșit, problema deșeurilor în Rânca. Luis Popa a declarat că operatorul va realiza un plan de ridicare a deșeurilor din zona turistică. De asemenea, va colabora cu autoritățile locale pentru gestionarea în condiții bune a serviciului respectiv. Este vorba, în primul rând, de încheierea de contrate de prestări servicii de salubritate cu operatorii de turism din stațiune.

„Să sperăm că va fi, în sfârșit, o soluție acest operator pentru stațiunea montană Rânca. Se vor ocupa cei de la firma respectivă și de colectarea gunoiului menajer din zona Rânca și să sperăm că lucrurile se vor schimba în zonă din acest punct de vedere“, a declarat Luis Popa, directorul Serviciului Județean pentru Gestionarea Deșeurilor, din cadrul Consiliului Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS