7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDecizia de concediere a bunicii Sofia, angajată la 83 de ani ca femeie de serviciu, revocată. Bătrâna nu vrea să se mai întoarcă la grădiniţă

Decizia de concediere a bunicii Sofia, angajată la 83 de ani ca femeie de serviciu, revocată. Bătrâna nu vrea să se mai întoarcă la grădiniţă

Conducerea grădiniţei din localitatea Leurda, judeţul Gorj, a revenit, marţi, asupra deciziei de concediere a bătrânei care era angajată la vârsta de 83 de ani ca femeie de serviciu, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Sofia Chiţoran a anunţat, însă, că nu se mai întoarce la grădiniţă, scrie Mediafax.

Decizia de concediere a Sofiei Chiţoran a fost luată de Camelia Barbu, directorul Grădiniţei cu Program Normal Leurda, din oraşul Motru, însă, marţi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar i-au transmis să revină asupra acestei hotărâri.

„Decizia nu am luat-o eu. Eu am luat legătura cu doamna director şi am spus să-şi regândească poziţia şi astăzi (marţi – n.r.) să o cheme pe bătrâna respectivă şi să o pună să facă cerere de revenire pe post, urmând apoi să facă diligenţele ca de mâine să intre la serviciu. Asta este ceea ce am spus eu. Încetarea contractului de muncă nu o fac eu ca inspector şcolar, o face angajatorul, care este directorul unităţii. Ca să nu se mai spună că a venit un nou general care ar fi luat decizia”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marcela Mrejeru, inspector şcolar general al ISJ Gorj.

Directorul grădiniţiei, Camelia Barbu, a recunoscut, marţi, că a luat decizia de a-i înceta contractual de muncă bătrânei, după ce cazul acesteia a apărut în presă.
„O să stau de vorbă cu dumneaei să depună o cerere şi dacă îşi face toate diligenţele pentru angajare, fişa medicală, nu va fi nicio problemă. Din discuţia cu ea, nu ne-a spus niciun moment că ea îşi doreşte să mai rămână la grădiniţă. După ce a apărut în presă, eu am stat de vorbă cu dumneaei, să văd care a fost scopul acestui reportaj, ce are ea, atunci am aflat că mai are un venit şi am întrebat-o, nu am certat-o nicio secundă. Din ce am înţeles eu din reportajul respectiv este că la 83 de ani încă mai munceşte. Eu nu ştiam că are şi pensie”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Camelia Barbu, directorul grădiniţei.

Femeia care a impresionat prin faptul că la 83 de ani lucra ca femeie de serviciu la Grădiniţa cu Program Normal Leurda, din oraşul Motru, fiind declarată cea mai bătrână angajată a ISJ Gorj, avea un contract de două ore pe zi.

Aceasta lucra de 40 de ani în instituţie, iar acum, după tot ce s-a întâmplat, a anunţat că nu doreşte să se mai întoarcă.

„Nu mai vrea. Nu se mai întoarce. Mie îmi pare rău de doamna directoare, că ea nu a vrut să-i facă rău, eu cred că din neştiinţă, nu a ştiut şi i-a fost frică. Şi educatoarea, dacă ar continua cu ea, i-ar fi frică, mie îmi pare rău să se ia măsuri. Nu a ştiut. Directoarea s-a şi grăbit, în aceeaşi zi în care a fost presa, în acea zi a dat-o afară. Poate s-a gândit că nu ar avea voie să lucreze, că are şi pensie de CAP. Nu e un rău pornit de către mama”, a declarat Eugen Chiţoran, fiul bătrânei Sofia.

Zeci de oameni au luat legătura cu autorităţile locale din Motru, pentru a anunţa că vor să o ajute pe femeia de 83 de ani.

”Este regretabil ce s-a întâmplat, femeia s-a simţit oarecum umilită, după 40 de ani de activitate să găseşti singura soluţie ca într-o zi – două să poţi să-i încetezi contractul de muncă. Nu este în regulă. Eu zic că, din punct de vedere moral s-a acţionat greşit. Cine a luat această decizie s-a pripit sau nu a avut toate informaţiile. Toată lumea a dorit să facă un lucru bun, orice faptă bună la noi nu rămâne nepedepsită. Să tai capul unui om într-o secundă. Până acum nu au văzut că are o vârstă înaintată? Nu au ştiut de personalul pe care îl au? De modul cum este plătită această doamnă? Că se poate cumula pensia cu plata pe care o primea lunar? Este regretabil. Este plină de viaţă, de energie, pentru copii făcea totul, nu pentru bani. Zeci de cetăţeni m-au contactat pentru a pune la dispoziţie un cont al doamnei ca să o ajute financiar şi a refuzat. A zis că nu îi trebuie mila nimănui, că vrea să muncească”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.

Acesta a fost cel care a descoperit că bătrâna Sofia lucrează exemplar la grădiniţă, la vârsta de 83 de ani, după ce a mers în vizită la unitatea respectivă, pentru a stabili ce investiţii sunt necesare, în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS