Pacienta refuzată la consultaţie de un medic din Târgu-Jiu, nemulţumit din cauza salarizării, a murit



Femeia din comuna Borăscu, judeţul Gorj, pe care un medic pneumolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a refuzat să o consulte, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a murit la un spital din Craiova, unde a fost transferată. Femeia de 62 de ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj, pe care un medic primar pneumolog ar fi refuzat să o consulte, în luna ianuarie, în timp ce era internată pe secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, cu bronhopneumonie, a murit sâmbătă, la Craiova, la Secţia de Infecţioase, scrie Mediafax.

Medicul ar scris în foaia de observaţie că refuză din cauza salarizării „necorespunzătoare” şi lipsei personalului mediu.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a început o anchetă care urmează să fie finalizată săptămâna viitoare.


„Este regretabil că a decedat doamna, la Craiova. Nu tolerăm aşa ceva. Procedura este mai delicată şi mai amplă, nu pot sa iau măsuri până când nu primesc de la Comisia de Disciplină. Aştept nişte propuneri de la Colegiul Medicilor privind cercetarea pe care am dispus să o facă, mai am Comisia de Disciplină să facă verificarea respectivă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Potrivit unor surse, medicul respectiv are un salariu net de aproximativ 15.000 de lei, cumulat cu gărzile pe care le efectuează într-o lună.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 februarie 2019

Publireportaj

» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei SC BETON LOGISTIC SRL”

Local

» Focare de varicelă în şcoli din Olt
» Instructor auto trimis în judecată pentru trafic de influență

Dolj

» „Impresie“, acuzat de ultraj asupra unei agente de la Penitenciarul Pelendava
» Gropile de pe străzile Craiovei „se ţin scai“ de şoferi (GALERIE FOTO)
» Condamnat pentru mai multe infracţiuni rutiere, extrădat din Germania
» Scandal la Liceul „Trişcu“: Două fetiţe se ceartă, apoi intervin părinţii şi procurorii
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» 85 de cupluri, prezente astăzi la „Nunta de Aur“, în Târgu Jiu
» 1.400 de semnături pentru montarea unei bariere la trecerea de cale ferată de la fosta Avicola
» Angajări la fabrica de centuri de siguranţă de la Rovinari
» Primarul din Târgu Jiu cere mai multe investiţii în reţeaua de apă şi canal
» Se depun cererile pentru acordarea ajutorului de minimis la lână
» Doar 20% dintre concesionarii din Rânca au contracte de salubritate
» Angajații primăriei au donat cărți pentru minibibliotecile stradale din Rovinari

Sport

» Volei (m) / Victorie oportună pentru craioveni
» Daniel Mogoşanu caută soluţii în Bănie pentru Turneul de Elită
» Oltenii o „ajută“ pe FCSB să-şi mărească media de spectatori
» Vasile Florea: „Proiectul nostru este renaşterea tenisului de masă“
» Fotbal / Liga Europa, şaisprezecimi – retur

Sanatate

» Remedii pentru durerile de spate
» Beneficiile morcovului pentru sănătate

Educatie

» Încep înscrierile la clasa pregătitoare
» ISJ Dolj: Elevii vor susţine în luna martie simularea examenelor naţionale
» Consiliul Elevilor Dolj cere managerilor de şcoli să corecteze regulamentele interne

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top