Uniunea Artiștilor Plastici din România va nominaliza, într-un cadru festiv, pe 22 noiembrie, cele mai valoroase proiecte artistice pentru anul 2017 și va premia artiștii vizuali realizatori ai acestor proiecte. În acest an, orașul Baia Mare va găzdui Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România 2017. Realizarea acestui eveniment este posibilă prin implicarea și sprijinul instituțiilor publice și administrative, a Primăriei și a Consiliul local Baia Mare și a Consiliul Județean Maramureș. În cadrul acestei prestigioase manifestări culturale, artistului vizual Mihai Țopescu îi va fi decernat premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Secțiunea: Artă în spațiul public – Land Art, pentru proiectul MANIFEST, “Pădurea Paradisului”, realizat la Poenari/ Gorj, în 2017.

Proiecte de impact

Premiul acordat este o recompensă pentru numeroasele sale acțiuni artistice, itinerate în țară și în spațiul cultural european, proiecte ce au avut un impact vizual și mediatic extrem de important pentru arta contemporană românească.“Pădurea colorată” a lui Țopescu, cum o găsim definită în spațiul online, a adus în peisajul artistic neconvențional al României, un spațiu care a primit multiple valențe culturale, polemic chiar, artistul operând prin prisma culorii asupra mediului ambiental, discursul său artistic având , dincolo de semnificația estetică, un mesaj puternic de protest împotriva tăierii abuzive a pădurilor din România. Este al doilea premiu primit de Mihai Țopescu din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România, aceasta demonstrând încă o data profesionalismul și seriozitatea artistului. Este o onoare și un exemplu de urmat pentru tânăra generație de artiști, membri ai Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filială care prin evenimentele artistice realizate a reușit să se impună prin vizibilitatea și calitatea acțiunilor la nivel național. În cadrul galei vor mai fi acordate premii și distincții pentru secțiinile: Pictură, Sculptură, Grafică, Arte Decorative, Tineret, Multimedia, Critică, Scenografie, Premiul Revistei Arta, Premiul de Excelență și Marele Premiu. De asemenea, organizatorii evenimentului vor acorda Titluri de “Prieten al Artelor” și decerna Medalii unor personalități care au sprijinit și dezvoltat proiecte artistice.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.