Școala Gimnazială Vârtop va organiza, vineri, un miniturneu de fotbal pentru elevii de gimnaziu. Competiția este organizată în colaborare cu Primăria Vârtop și CS Universitatea Craiova.
Participă elevi de la școlile din comunele doljene Vârtop, Caraula, Orodel, Izvoare, Galicea Mare, Vela și Terpezița.Inițiativa vine sa aducă în prim-plan sportul și importanța mișcării pentru sănătate în rândul tinerilor. Vor fi premiate echipele caștigătoare și cei mai buni jucători de pe teren. Evenimentul se va bucura de prezența unei delegații din partea CS Universitatea Craiova. Locul desfășurării: terenul de fotbal al comunei Vârtop. Miniturneul începe la ora 10:00.
Citește și: (VIDEO) Peste 450 de percheziții în cadrul acțiunii operațiunii JUPITER