37.9 C
Craiova
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn exponat rarisim de 106 ani - stăncuță cu albinism total, în expunere liberă la Muzeul Olteniei

Un exponat rarisim de 106 ani – stăncuță cu albinism total, în expunere liberă la Muzeul Olteniei

Un exponat rarisim de 106 ani – stăncuță cu albinism total va putea fi admirat, în perioada 1-29 februarie, la Muzeul Olteniei Craiova. Piesa clasată în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național (P.C.N.) în anul 2020.
Exemplarul, de aproape 106 ani, a fost colectat în Austria, la Tirol, la 24.06.1918, de către Dionisie Linţia.
Stăncuța este cea mai mică dintre speciile familiei Corvidae, fiind considerată totodată a fi una dintre cele mai inteligente specii de păsări.

Pasărea face parte din lotul de piese donate muzeului, de către renumitul ornitolog bănățean Dionisie Linţia. Donaţia a fost făcută în anul 1926, la împlinirea a 3 ani de la înființarea Muzeului de Istorie Naturală al Craiovei.   
Piesa a întrunit condițiile de clasare în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național (P.C.N.) în anul 2020.

Caracteristicile păsării

Caracteristici bio-ecologice ale speciei:

  • este o pasăre sedentară populând atât așezările urbane sau rurale cât și pădurile de foioase de la șes până la circa 800 m altitudine;
  • este monogamă, perechile păstrându-se, de regulă, toată viața;
  • cuibărește semicolonial, populațiile din areale sălbatice își construiesc cuibul în scorburi și în pereți de stâncă.
  • este omnivoră și sociabilă, hrănindu-se adeseori pe terenuri agricole împreună cu cioara de semănătură sau cu grauri. Hrana ei constă în mici nevertebrate culese de pe sol, semințe, fructe, resturi menajere. Ocazional consumă ouăle altor specii de păsări;
  • în ce privește longevitatea, vârsta maximă înregistrată la exemplare inelate a fost de 20 de ani si 4 luni.

Citeşte şi: Sesiune de lectură copiii grupei pregătitoare de la Școala Gimnazială „Sfântul Dumitru”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS