21.8 C
Craiova
duminică, 3 iulie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăLocalDoljAdrian Mititelu ar putea fi eliberat din închisoare

Adrian Mititelu ar putea fi eliberat din închisoare

Patronul echipei FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, va fi eliberat din închisoare. Curtea Constituţională a României a decis că Adrian Mititelu a fost condamnat nelegal pe 20 mai 2020 la trei ani de închisoare. Patronul grupării FC U Craiova 1948, din Liga 1, va fi repus în libertate în cel mai scurt timp.

Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, excepţie invocată de Adrian Mititelu în data de 20.05.2020 în dosarul în care „a fost condamnat total nelegal” la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani pe care o execută în prezent, susţine fiul acestuia într-o postare pe Facebook, relatează News.ro.

„În concret, pe lângă toate motivele ce conduceau la o soluţie de achitare, soluţie ce a fost dispusa in prima instanţă, Adrian Mititelu trebuia sa beneficieze de încetarea procesului penal întrucat a survenit prescripţia răspunderii penale. Acest fapt nu s-a întâmplat, întrucât, instanta a aplicat prevederile art. 155 alin. 1 Cod Penal, norma ce a fost astăzi declarată neconstituţională ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate invocate de Adrian Mititelu in dosarul solutionat cu condamnarea sa. Efectul deciziei de azi este că încetează de îndată executarea pedepsei şi intr-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat. Împreună vom fi mai puternici!”, a scris Adrian Mititelu Jr. pe Facebook.

Adrian Mititelu, patronul celor de la U Craiova 1948, a fost condamnat pe 5 noiembrie 2020 la trei ani de închisoare cu executare, în cazul transferului lui Mihai Costea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS