18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateEleve de la liceul din Filiaşi, admise la universităţi de top din Olanda

Eleve de la liceul din Filiaşi, admise la universităţi de top din Olanda

Două eleve de la liceul din Filiaşi au fost admise la universităţi de top din Olanda. Una dintre ele este la Universitatea din Amsterdam, iar cealaltă la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Haga. Cele două fete au fost colege de clasă şi spun că, atunci când au descoperit că vor să studieze la universităţi de peste graniţă, s-au sprijinit reciproc în privinţa documentării şi a alegerilor.

Cele două fete care au fost admise la universităţi de top din Olanda, Roxana Rogoveanu şi Lavinia Cojocaru, au studiat la clasa de filologie de la Liceul „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi. Ele spun că, încă din clasele primare, au descoperit că ar vrea să aibă cariere care să implice investigaţiile şi criminologia. Ideea le-a încolţit după ce au participat la o activitate altfel la şcoală.


„Când eram mică am participat la un program derulat de cei din poliţie, unde am aflat cum se face o anchetă, cum se iau probe. Mi-a plăcut foarte mult şi mie, dar şi colegei mele. Aveam 10 ani atunci. Apoi, eu am început să citesc romane poliţiste şi am devenit pasionată de investigaţii şi, mai ales, pe partea aceasta de criminologie“, povesteşte Lavinia Cojocaru.


Pentru a-şi defini pasiunea, Lavinia a ales Universitatea de Ştiinţe Aplicate de la Haga. Şi cum a depus dosarul a şi fost acceptată, iar după bacalaureat a fost declarată admisă.
„Voi studia la specializarea managementul securităţii şi siguranţei la Haga. Este singura universitate care îmi oferea posibilitatea de a studia la un program care are legătură cu pasiunile mele. Pentru a fi admisă am avut nevoie de medii foarte mari la liceu, o medie peste 8 la bacalaureat, un eseu motivaţional şi o scrisoare de intenţie de la un profesor. Prima fază de selecţie a fost în ianuarie, când am şi aflat că sunt acceptată. Pentru admitere rămânea să confirm cu media de la bacalaureat şi am reuşit pentru că am obţinut 9,96“, a mai spus Lavinia.

A ţinut cont şi de oportunităţi

Tânăra povesteşte că a făcut alegerea ţinând cont şi de oportunităţile pe care le va avea. „Iniţial, am vrut să studiez în Norvegia, dar pentru că acolo nu au avut programe de studii în limba engleză pe specializarea pe care am căutat-o, m-am orientat spre Olanda. Am făcut o listă cu mai multe universităţi şi apoi m-am convins că trebuie să ajung la Haga. M-am interesat de cazare, dar şi despre ce oportunităţi ar oferi. Şi am găsit exact ce căutam. Este o Universitate pe Ştiinţe Aplicate, care în predare pune accent pe practică pentru a dezvolta abilităţile studenţilor. În plus, oferă şi un loc de muncă după absolvire“, a mai spus Lavinia. În alegerea pe care a avut-o, Lavinia Cojocaru a avut şi un model.


„Sunt prietenă cu fiica unui cadru didactic, care a studiat în Norvegia şi acum profesează în Statele Unite. Ea a fost sursa mea de inspiraţie“, a spus Lavinia. Tânăra subliniază că un rol foarte important l-a avut şi liceul.
„Perioada liceului a fost cea mai frumoasă şi importantă pentru mine. Am legat prietenii de durată şi am avut parte de profesori dedicaţi. Au fost nu numai dedicaţi profesiei, ci şi dedicaţi nouă, elevilor, şi le mulţumesc pentru asta“, a spus eleva.
În prezent, Lavinia se află în localitatea sa natală, Butoieşti, dar spune că va începe studiile pe 24 august. Va pleca împreună cu prietena sa, Ionela Roxana Rogoveanu.

De mică mi-am dorit să studiez în străinătate

Roxana Rogoveanu este din satul Valea Fântânilor, comuna Braloştiţa. A fost admisă la Universitatea din Amsterdam, la sociologie. Ea spune că, de mică, şi-a dorit să studieze în străinătate.

Roxana Rogoveanu va studia sociologia la Universitatea din Amsterdam.


„Mi-a plăcut foarte mult limba engleză şi aşa a apărut şi dorinţa de a ajunge să studiez în străinătate. Părinţii mei nu erau siguri de acest aspect. Eu le-am spus că, dacă voi lua certificatul Cambridge Advanced, voi pleca. Ceea ce s-a şi întâmplat. Pe parcursul liceului am descopertit că Sociologia este ceea ce îmi doresc să studiez mai departe. Îmi place să studiez comportamentul oamenilor. Am avut şi profesori care m-au ajutat să descopăr ce îmi doresc. Profesorul de sociologie, domnul Simion, chiar mi-a făcut o descriere care m-a impresionat. Nu mi-am dat seama că mă cunoaşte atât de bine. Şi a contat foarte mult la admitere. Aşa mi-am urmat visul, bineîneţeles cu multă susţinere şi din partea părinţilor“, spune Roxana.

Tinde şi spre criminologie

Când a ales universitatea, Roxana spune că a ţinut cont de părerea celor care au mai studiat şi au lăsat opinii pe care le-a citit pe diverse pagini de internet. A avut ocazia să şi cunoască o parte dintre profesorii universităţii la care va studia, participând la un proiect sociologic, în mod voluntar, după ce a fost admisă.


„În alegerea mea au contat foarte mult opiniile lăsate de alţi studenţi. Am considerat că sunt cele mai sincere. Aşa am ajuns să consider că este potrivit să studiez sociologia la University of Amsterdam. A contat foarte mult că profesorii de acolo lasă studenţii să îşi spună opiniile, fără a-i judeca. Şi am şi testat acest lucru. Am şi participat la un proiect pe studiul comportamentelor, coordonat de Universitatea din Amsterdam. În anii anteriori, acest proiect era definitoriu pentru admitere. Anul acesta, proiectul a fost în afara admiterii şi pentru cei care au vrut să participe voluntar. Eu mi-am dorit acest lucru şi pot spune că am şi primit un feed-back pozitiv din partea profesorilor. Au apreciat cum am lucrat, dar şi rezultatele la care am ajuns şi au spus că aşteaptă să ne întâlnim în toamnă, la studii“, spune Roxana.


Ea nu va avea un loc de muncă asigurat după ce termină studiile. În schimb, susţine că are un an în care poate să îşi aleagă un alt domeniu conex. „Există posibilitatea ca după ce studiezi Sociologia să poţi studia şi activa şi în domeniul criminologiei. Sociologia ajută foarte mult la cunoaşterea comportamentului uman. Iar noi, în ultimul am, vom participa la nişte programe care constau în schimburi de experienţă“, a spus Roxana. Tânăra va pleca la studii tot pe 24 august. Cele două fete spun că vor ţine legătura pe parcursul studiilor, că se vor întâlni în weekenduri şi că vor veni în ţară tot împreună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS