7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSens giratoriu provizoriu pe DN 65, la „Borcan“

Sens giratoriu provizoriu pe DN 65, la „Borcan“

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a amenajat un sens giratoriu provizoriu la intersecția DN 65 Craiova – Piteşti cu DJ 652A (drumul de Cârcea).

Giratoriul de la „Borcan“ va contribui la „creșterea siguranței în trafic pe un tronson al drumului național de-a lungul căruia se găsesc două structuri importante deţinute de CJ Dolj“, după cum a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa. Acesta a făcut referire la Aeroportul Internațional Craiova și High-Tech Industry Park, al doilea parc industrial al Craiovei.

„Finalizarea lucrărilor de amenajare a acestui sens giratoriu trebuie salutată, fiind vorba și de o inițiativă care reprezintă materializarea unei colaborări stabilite în urmă cu mai mult de doi ani între DRDP Craiova, din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, și Consiliul Județean Dolj. Demersul face parte dintr-un proiect mai amplu, convenit între cele două instituții, proiect care urmărește fluidizarea circulației pe un sector aglomerat al DN 65. De aceea, am acordat întreaga susținere pentru realizarea acestui set de intervenții asupra infrastructurii rutiere“, a afirmat Ion Prioteasa.

Acesta a explicat că, pe de o parte, a pus la dispoziția DRDP Craiova segmentul terminal al drumului județean 652A, în vederea amenajării intersecției, iar, pe de altă parte, a fost transferat în domeniul public al statului, la solicitarea CNAIR, un teren cu suprafața de aproape 1.500 de metri pătrați, în vederea construirii unui alt sens giratoriu, la intersecția dintre DN 65 și Centura de Nord a Craiovei, în zona Hanul Doctorului.

Prioteasa a mai anunţat că CJ Dolj va amenaja benzi de accelerare și decelerare pentru facilitarea accesului la Aeroportul Craiova, ca parte a proiectului de extindere a terminalelor de sosiri și de plecări, o „investiție de 6,4 milioane de euro pe care o derulăm cu finanțare din bugetul propriu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS