11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum arată pe hârtie „Dracula Parc“ din Bănie

Cum arată pe hârtie „Dracula Parc“ din Bănie

Consiliul Local (CL) Craiova a aprobat, la sfârşitul lunii trecute, un Studiu de Fezabilitate (SF) privind obiectivul de investiţii „Regenerare urbană în municipiul Craiova prin revitalizarea zonei Corniţoiu“. Mai exact, este vorba de amenajarea unui parc de distracţii denumit „Dracula Parc“. Acesta ar costa peste 28 de milioane de lei şi va fi amenajat pe spaţiul verde de 3,5 hectare din zona Corniţoiu, cu acces principal din strada Toporaşi. Într-o primă etapă, primăria ar urma să cureţe zona şi să o transforme în parc, cu alei, băncuţe, iluminat public, apă şi canalizare.

„Dracula Parc“, proiectul de care autorităţile locale din Bănie pomeneau încă din 2014, a scos „colţii“. E drept, sub forma studiului de fezabilitate care a stabilit costurile şi felul în care trebuie să arate acest parc.

SF-ul a fost votat în ultima şedinţă a Consiliului Local Craiova şi presupune o realizare în două etape.

Prima ar intra în sarcina primăriei, care ar trebui să amenajeze zona verde de 3,5 hectare cuprinsă între străzile George Enescu, Toporaşi, Pârâului şi proprietăţile aflate pe strada Paşcani într-un parc propriu-zis.

Amplasamentul respectiv are denumirea de Parcul Corniţoiu, dar în realitate este doar un spaţiu viran insalubru. Lucru recunoscut de primărie chiar în raportul ataşat hotărârii privind SF-ul, aprobat de consiliul local.

„Dracula Parc“ ar costa peste 28 de milioane de lei şi va fi amenajat pe spaţiul verde de 3,5 hectare din zona Corniţoiu, cu acces principal din strada Toporaşi
„Dracula Parc“ ar costa peste 28 de milioane de lei şi va fi amenajat pe spaţiul verde de 3,5 hectare din zona Corniţoiu, cu acces principal din strada Toporaşi

Depozit de deşeuri inerte în Parcul Corniţoiu, cu voie de la primărie

Aici se explică faptul că în 2014, când a fost casetat Canalul Corniţoiu – tronsonul III, cu scopul asanării zonei mai sus menţionate, nu s-a făcut şi o amenajare peisagistică.

Lipsa investiţiilor a permis apariţia vegetaţiei spontane cu o dezvoltare puternică, favorizată şi de condiţiile de teren, ce se caracterizează prin declivităţi accentuate, existenţa unor izvoare şi teren pe alocuri mlăştinos. De asemenea, zona şi-a pierdut din atractivitate din cauza sălbăticirii vegetaţiei şi a lipsei unui set clar de măsuri pentru îngrijirea vegetaţiei şi a circulaţiilor publice, se arată în raport.

La acest aspect insalubru al Parcului Corniţoiu a contribuit nu doar natura, ci şi primăria.

Şi nu doar prin lipsa de interes arătată până acum, ci şi prin faptul că a permis depozitarea în zonă a unor deşeuri inerte (moloz şi resturi de asfalt). Acestea au rezultat în urma reparaţiilor făcute pe străzile din oraş.

Noul parc ar avea o intrare principală şi cinci secundare

Parcul Corniţoiu în forma actuală nu este doar o zonă plină de bălării şi deşeuri, ci şi una fără alei, mobilier urban sau iluminat. Aici ar interveni, în primă fază, Primăria Craiova.

În SF se vorbeşte de amenajarea unor căi noi de acces şi a unor alei pietonale, de curăţarea terenului şi dezvoltarea vegetaţiei într-un mod armonios şi controlat şi de realizarea unui sistem de iluminat public.

„Dracula Parc“ ar costa peste 28 de milioane de lei şi va fi amenajat pe spaţiul verde de 3,5 hectare din zona Corniţoiu, cu acces principal din strada Toporaşi
„Dracula Parc“ ar costa peste 28 de milioane de lei şi va fi amenajat pe spaţiul verde de 3,5 hectare din zona Corniţoiu, cu acces principal din strada Toporaşi

Intrarea principală în parc s-ar face din strada Toporaşi, dar se vor amenaja şi alte cinci căi de acces secundare. Trei din strada Pârâului, una din strada George Enescu şi una în imediata apropiere a locuinţelor de pe strada Paşcani.

Nouă milioane ar costa transformarea zonei în parc

Noul parc ar avea şi circa 40 locuri de parcare. Plus toalete publice (ansamblu de opt cabine + patru lavoare separate pe sexe + grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi).

„SF-ul este pentru acea zonă care este plină de bălării de la George Enescu şi până la Billa. Etapa de reabilitarea a părculeţului este similară cu ce s-a făcut la Hanul Doctorului. Apoi se va veni cu iluminat, bănci, alei, apă şi canalizare“, a explicat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Cât ar costa toată această operaţiune? Potrivit datelor din SF – 9.339.989.82 lei cu tot cu TVA. Din aceşti bani, 7.668.728,90 lei ar fi partea de construcţii + montaj.

Durata de realizare precizată în studiu este de 20 de luni. Din care şapte luni ar fi pentru etapa de execuţie a lucrărilor prevăzute în proiect.

Dracula Parc – „un nume care ar atrage turiştii“

În proiect se mai pomeneşte nu doar de alei şi mobilier urban, ci şi de o fântână arteziană şi de zece echipamente de fitness. În plus, parcul ar dispune de o reţea wi-fi cu zece puncte de acces pentru o acoperire integrală a zonei.

Parcul de distracţii ar avea şi un castel al lui Dracula, construit din beton armat după modelul Castelului Bran
Parcul de distracţii ar avea şi un castel al lui Dracula, construit din beton armat după modelul Castelului Bran (Foto: castelulbran.ro)

Etapa a doua a proiectului este, de fapt, cea care ar da denumirea de „Dracula Parc“ parcului nou amenajat de primărie. Asta pentru că zona ar urma să fie transformată, conform SF-ului, într-un veritabil parc de distracţii.

Cealaltă parte a studiului de fezabilitate prevede tranformarea zonei într-un parc de distracţii. Acesta poate fi făcut ori pe fonduri proprii ale primăriei, ori printr-o concesiune prin licitaţie către o societate comercială, care să facă dotările şi să se ocupe de administrare. Personal, nu sunt adeptul ca administrarea unui parc de distracţii să fie făcută de primărie. Un astfel de parc are un specific al lui, iar primăria nu este în postura de a-l administra. Când se va trece la a doua etapă se va stabili care va fi procedura de urmat, o să dezbatem acest lucru în consiliul local. Adică, dacă se merge pe dotarea de către primărie sau pe concesionarea către o societate privată. Oraşul trebuie să-şi creeze propriile atracţii. Această denumire a parcului de „Dracula“ este un lucru care ar putea atrage vizitatori din toată zona, dar şi din ţări vecine, precum Bulgaria şi Serbia. Avem nevoie de astfel de lucruri, mai ales pentru copii, a precizat Mihail Genoiu.

„Dracula Parc“, un proiect de 28.521.508 lei

Concret, edilul vrea să spună că primăria ar putea bugeta cheltuiala cu amenajarea parcului. Dar nu şi pe cea cu transformarea lui într-unul pentru distracţii. Asta pentru că şi costurile ar fi mult mai mari.

Dacă amenajarea parcului ar costa 9,3 milioane de lei, etapa cu distracţia ar ajunge la 19.181.518,09 lei (TVA inclus). Din aceşti bani, partea de construcţii + montaj a fost estimată la 7.614.482,23 lei.

Parcul de distracţii din Craiova ar mai avea o roată panoramică, carusele, trambuline, minitrenuleţe şi maşini electrice tamponabile
Parcul de distracţii din Craiova ar mai avea o roată panoramică, carusele, trambuline, minitrenuleţe şi maşini electrice tamponabile (Foto: fotogradina.ro)

Intenţia de acum a autorităţilor este de a ceda această investiţie unei firme private. La pachet cu concesionarea zonei, contra unei redevenţe.

În total, cumulând cele două etape, proiectul „Dracula Parc“ ar ajunge la valoarea estimată de 28.521.507, 91 lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a celei de-a doua etape ar fi de şase luni. Din care cinci luni ar fi pentru etapa de execuţie a lucrărilor.

Ce atracţii ar avea „Dracula Parc“

Etapa a doua a studiului de fezabilitate presupune „introducerea de noi spaţii/activităţi menite să crească atractivitatea parcului“.

De fapt, aici apare partea de distracţie. Asta pentru că în proiect se vorbeşte de elemente de joacă pentru copii (carusele, trambuline, minitrenuleţe, maşini electrice tamponabile) şi de o scenă de teatru.

Casa Bântuită, Casa Vrăjitoarelor sau Casa Piticilor ar fi alte puncte de atracţie din „Dracula Parc“ (Foto: trilulilu.ro)
Casa Bântuită, Casa Vrăjitoarelor sau Casa Piticilor ar fi alte puncte de atracţie din „Dracula Parc“ (Foto: trilulilu.ro)

În plus, acum ar apărea construcţiile menite să transforme Parcul Corniţoiu în „Dracula Parc“. Este vorba, în primul rând, de castelul lui Vlad Ţepeş (Dracula), construit după modelul Castelului Bran.

Din decor vor mai face însă parte Casa bântuită, Satul piticilor, Casa piticilor şi Casa vrăjitoarelor. Plus un labirint tematic (vampiri, varcolaci). Parcul ar mai avea, pe lângă carusele, şi o roată panoramică.

Castelul lui Dracula va fi din beton armat

Potrivit datelor din SF, Castelul lui Dracula va fi din beton armat de tip cadre din beton armat. La rândul lor, construcţiile care ar reprezenta Satul piciticilor şi Casa piticilor vor fi din beton armat la nivelul infrastructurii şi din lemn la nivel de suprastructură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS