Femeie din republica Moldova, depistată cu şefere ilegală în Dolj



Poliţiştii de imigrări din Dolj au depistat cu ședere ilegală o femeie din Republica Moldova, care nu a părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.

 

Poliţiştii  Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Dolj au organizat, pe 16 ianuarie, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată, cu şedere ilegală, o femeie de 46 de ani,  din Republica Moldova.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că femeia din Republica Moldova a intrat legal în țara noastră, în baza Regulamentului C.E. nr.1806/2018, care le permite resortisantilor țărilor terțe să rămână pe teritoriul României o perioadă de 90 zile, în decursul oricărei perioade de 180 zile, precedente fiecarei zile de ședere pe teritoriul României, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis, pe numele acesteia, decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească România în cel mult 15 zile. Totodată, tânăra a fost sancționată contravențional, conform prevederilor OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor pe teritoriul României, republicată.


Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile  sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numărul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, e-mail [email protected], sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 februarie 2019

Publireportaj

» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei SC BETON LOGISTIC SRL”

Local

» Focare de varicelă în şcoli din Olt
» Instructor auto trimis în judecată pentru trafic de influență

Dolj

» „Impresie“, acuzat de ultraj asupra unei agente de la Penitenciarul Pelendava
» Gropile de pe străzile Craiovei „se ţin scai“ de şoferi (GALERIE FOTO)
» Condamnat pentru mai multe infracţiuni rutiere, extrădat din Germania
» Scandal la Liceul „Trişcu“: Două fetiţe se ceartă, apoi intervin părinţii şi procurorii
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» 85 de cupluri, prezente astăzi la „Nunta de Aur“, în Târgu Jiu
» 1.400 de semnături pentru montarea unei bariere la trecerea de cale ferată de la fosta Avicola
» Angajări la fabrica de centuri de siguranţă de la Rovinari
» Primarul din Târgu Jiu cere mai multe investiţii în reţeaua de apă şi canal
» Se depun cererile pentru acordarea ajutorului de minimis la lână
» Doar 20% dintre concesionarii din Rânca au contracte de salubritate
» Angajații primăriei au donat cărți pentru minibibliotecile stradale din Rovinari

Sport

» Volei (m) / Victorie oportună pentru craioveni
» Daniel Mogoşanu caută soluţii în Bănie pentru Turneul de Elită
» Oltenii o „ajută“ pe FCSB să-şi mărească media de spectatori
» Vasile Florea: „Proiectul nostru este renaşterea tenisului de masă“
» Fotbal / Liga Europa, şaisprezecimi – retur

Sanatate

» Remedii pentru durerile de spate
» Beneficiile morcovului pentru sănătate

Educatie

» Încep înscrierile la clasa pregătitoare
» ISJ Dolj: Elevii vor susţine în luna martie simularea examenelor naţionale
» Consiliul Elevilor Dolj cere managerilor de şcoli să corecteze regulamentele interne

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top