7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul morărit şi panificaţie

Craiova: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul morărit şi panificaţie

Mai mulți poliţişti din cadrul I.P.J. Dolj- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, astăzi, în județul nostru o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificație ”, aplicând amenzi în valoare de peste 63.000 lei .
Cu prilejul acestei activități, poliţiştii au controlat 7 societăţi comerciale şi 4 persoane fizice care efectuează acte de comerţ în acest domeniu.
De asemenea, poliţiştii au verificat şi 5 mijloace de transport de astfel de produse.
Ca urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, 3 dintre acestea în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 rep. (privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite) și 1 conform OUG 12/2006 (pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale).
Sancţiunile aplicate de poliţişti se ridică la valoarea de 63 000 lei.
Valoarea totală a mărfurilor confiscate este de 1480 lei, reprezentând contravaloarea a 540 pâini şi 280 kg. făină, iar valoarea bunurilor confiscate este de 15.500 lei, reprezentând contravaloarea unei autoutilitare.
Spre exemplu, cu ocazia controlului efectuat în Calafat, judeţul Dolj, a fost identificată în trafic o autoutilitară în care se aflau produse de panificație (400 bucăţi franzele), în valoare de 800 lei, care erau deţinute în vederea comercializării de către un agent economic, fără a fi însoțite de facturi care să justifice proveniența produselor.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu suma de 3.000 lei conform OUG 12/2006 modificată și completată de OUG nr. 93/2009 și OG nr. 6/2009, dispunându-se confiscarea produselor de panificație și a autoutilitarei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS