Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Etnografie, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj, organizează, mâine, ora 11.00, la sediul secției din str. Matei Basarab nr. 16, vernisajul Expoziţiei temporare “Parada Marţişoarelor – Ediția a X-a”, în cadrul căreia vor fi etalate peste 70 de panouri cu mărțișoare tradiționale realizate de către participanții la atelierele de creație ale instituției.
Atelierele, desfășurate în perioada 12-16 februarie, s-au bucurat de o largă participare a școlarilor și preșcolarilor din cadrul unităților de învățământ din Craiova și județul Dolj, și și-au propus inițierea copiilor în cultura tradiţională românească, în expresiile si modelele ei.
Cei peste 600 de participanți la atelierele creative au aflat povestea unui meșteșug intrat în patrimoniul UNESCO în anul 2017 și au reinventat legenda firului alb şi roşu, agăţat odinioară în copacii proaspat înmuguriţi sau purtat de copii si fete ca bănuţ protector la mâini şi la gât pentru sănătate şi noroc.
Craiova: Festivitate de premiere a câștigătorilor concursului „Parada Mărțișoarelor”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei