11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Campanie cu titlul "De la bunurile la vedere să ne luăm la revedere" organizată de poliţiştii de la Secţia 3

Craiova: Campanie cu titlul „De la bunurile la vedere să ne luăm la revedere” organizată de poliţiştii de la Secţia 3


Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au continuat şi astăzi activitaţile de prevenire, posesorii de autoturisme fiind sfătuiţi să adopte minime măsuri de protecţie împotriva infractorilor care sustrag bunuri lăsate la vedere de şoferi şi pasageri în interiorul autoturismelor.

Activităţile au fost desfăşurate de poliţiştii Secţiei 3 în mai multe parcări ale supermarketurilor craiovene situate pe strada Calea Bucureşti din municipiul nostru.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului de security-marketing ,, De la bunurile la vedere să ne luăm la revedere ! ”

Astfel, pentru nu a deveni victima unor astfel de infracţiuni, poliţiştii doljeni vă aduc la cunoştinţă următoarele recomandări şi sfaturi preventive :

1) La părăsirea autoturismului, verificaţi ca portierele şi geamurile acestuia să fie adecvat închise şi securizate;
2) Nu lăsaţi la vedere, în interiorul autoturismului, obiecte precum: telefoane mobile, GPS-uri, genţi sau alte bagaje indiferent de valoarea acestora;
3) Încercaţi, pe cât posibil, să parcaţi autoturismul în zone iluminate şi intens circulate;
4) Nu daţi curs pesoanelor străine care se oferă să vă găsească un loc bun de parcare şi nici nu oferiţi detalii acestora cu privire la perioada de timp în care lipsiţi de la autoturism;
5) Chiar dacă aveţi de rezolvat o treabă pentru 5 minute, nu lăsaţi autoturismul descuiat şi eventual cu cheile în contact !!
6) Nu intraţi în conflict cu persoanele străine pentru locurile de parcare, dacă aceste locuri nu sunt ale dumneavoastră şi sunt marcate adecvat ca aparţinând altora;
7) Nu blocaţi locurile de parcare marcate ca fiind ale altor proprietari de autoturisme;
8) Contactaţi firmele specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare, antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme, care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor.
Pentru situaţii de urgenţă, care impun intervenţia poliţiei, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate secţii de poliţie !!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS