11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Pistol găsit în autoturismul unui bărbat

Craiova: Pistol găsit în autoturismul unui bărbat

Un craiovean s-a ales cu dosar penal după ce în maşina sa a fost găsit astăzi un pistol cu muniţia aferentă acestei arme. Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Calea Bucureşti, a oprit pentru control un autoturism care circula pe porțiunea de drum situată între intersecția cu strada Spania, către intersectia cu strada Sărarilor.
Conducătorul autoturismului a fost legitimat de polițiștii craioveni, stabilind că este vorba despre Răzvan V., de 37 de ani, din Craiova.
În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, polițiștii rutieri au găsit un pistol de culoare neagră şi muniţia aferentă acestei arme.
Astfel, la faţa locului s-au deplasat și poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj care au stabilit, din primele verificări, că arma găsită în interiorul autoturismului este un pistol neletal de autoapărare, calibru 8 mm, prevăzut cu încărcător în care se aflau 11 cartuşe neletale cu efect acustic, de același calibru, nepercutate.
Craioveanul a declarat că le-a cumpărat în urmă cu 3 sau 4 luni, contra sumei de 500 euro, din municipiul Bucureşti, de la o persoană necunoscută.
De asemenea, în urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii craioveni au stabilit că tânărul de 37 de ani nu este deţinător legal de arme şi muniţii.
Craioveanul in autoturismul caruia a fost gasita arma neletala este cercetat pentru comiterea infractiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, art. 342 din Codul Penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS