14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFacultatea de Teologie din Craiova organizează Școala de Vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”

Facultatea de Teologie din Craiova organizează Școala de Vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”

Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Școala de vară cu titlul „Artă, Cultură, Spiritualitate”. Activitățile vor avea o durată de 2 săptămâni/an, timp de 3 ani, în vederea facilitării tranziției de la ciclul liceal la cel universitar. Grupul țintă este de 78 de elevi de liceu, în special din clasele a XI-a și a XII-a, organizate la 10 licee/colegii partenere din cele toate cele 5 județe ale Olteniei (2 din Dolj, 2 din Gorj, 2 din Olt, 2 din Vâlcea și 2 din Mehedinți).

 

Anul acesta Școala de vară este organizată în perioada 28 august – 10 septembrie 2017, din grupul țintă făcând parte un număr de 26 de elevi, proveniți de la trei licee din Regiunea Sud-Vest Oltenia, respectiv: Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, jud. Dolj (14 elevi); Liceul Teologic, Târgu Jiu (5 elevi),  jud. Gorj și Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae”, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea (7 elevi).

Scopul activităților didactice și a celor extracurriculare programate în cadrul Școlii de vară este de a motiva elevii să finalizeze studiile liceale și de a se orienta apoi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice și Teologie Ortodoxă Pastorală.

 

Obiectivul general al proiectului este atragerea elevilor din liceele regiunii Sud-Vest Oltenia către un învățământ superior de calitate și facilitarea accesului acestora la învățământul terțiar din domeniul Artelor Plastice al Universității din Craiova, prin intermediul Facultății de Teologie Ortodoxă.

 

Printre obiectivele specifice amintim:

– atragerea elevilor din grupul țintă către mediul universitar, dezvoltarea individuală armonioasă  și creșterea șanselor de reușită pe plan profesional datorită ofertei multidisciplinare și a specializărilor diverse ale facultăților Universității din Craiova;

– familiarizarea elevilor din grupul țintă cu mediul universitar în ansamblu precum și cu specificitatea specializării Arte Plastice din cadrul Facultății de Teologie;

– conștientizarea elevilor din categorii defavorizate, prin intermediul cursurilor de formare și consiliere în carieră, cu privire la riscurile implicate de abandonului școlar și la avantajele oferite de absolvirea unor cursuri universitare de specialitate pentru îndeplinirea obiectivelor personale;

– responsabilizarea elevilor cu privire la importanța promovării examenului de bacalaureat și a continuării studiilor într-un mediu universitar centrat pe nevoile studentului;

– aplicarea serviciilor oferite în cadrul cursurilor de consiliere profesională și orientare în carieră la oferta educațională specifică a facultății folosind instrumente și metode moderne ce se ridică la standarde naționale și europene precum și monitorizarea ulterioară a beneficiarilor direcți ai proiectului;

– prezentarea activității unor instituții de referință  din domeniul cultural muzeal și eclezial;

– dezvoltarea abilităților de socializare și de lucru în echipă în contextul lărgirii orizontului personal de cultură și cunoaștere în cadrul unei tabere de creație desfășurate într-un mediu inspirațional recreativ.

Atingerea scopului și a obiectivelor menționate anterior se va realiza prin parcurgerea programului de activități zilnice al școlii de vară.

 

Pe lângă activitatea de management, derularea subproiectului Facultății de Teologie presupune următoarele activități specifice:

Activitatea de consiliere profesională și orientare în carieră și Ateliere de lucru în domeniul dezvoltării personale, susținute de 2 experți ai CCOC (expert consiliere și expert formare) care vor contribui la: autocunoasterea elevilor prin autoevaluarea a abilităților, intereselor și valorilor; decizii în carieră; alegerea unei profesii; generarea profilului vocațional; ocupațiile de pe piața muncii; elaborarea unui plan de carieră; dezvoltarea competențelor profesionale și orientarea în carieră.

Cursuri de specialitate din domeniul spiritualității și al artelor plastice, susținute de 2 experți, care presupun trei direcții importante, specifice celor trei specializări menționate anterior: Introducere în domeniul spiritualității și al artelor plastice; Familiarizarea cu conceptul de conservare-restaurare al bunurilor culturale; Noțiuni generale despre istoria artelor plastice și elemente de spiritualitate și artă creștină. De asemenea, se are în vedere proiecția de filme pe tematică de specialitate din domeniul cultural artistic și religios, urmate de discuții pe marginea celor vizionate.

Ateliere de lucru în domeniul Artelor plastice și workshop-uri artistice, susținute de 2 experți din cadrul specializărilor Artă Sacră și Arte Plastice, atât în atelierele facultății, cât și în aer liber. Se va opta pentru teme libere care să antreneze imaginația, creativitatea și spontaneitatea fiecărui participant. Întregul demers artistic are un rol important în cunoașterea, autocunoașterea și dezvoltarea personală, factori foarte importanți în atingerea obiectivelor profesionale.

Vizite de studiu cu însoțitori și tutori la Complexul Brâncuși din Tg. Jiu și la Mănăstirile Tismana și Lainici din jud. Gorj. În cadrul complexului mănăstiresc „Sf. Nicodim” al Mănăstirii Tismana vor fi desfășurate workshop-uri în plein air, care să implice activități de creație cu teme libere sau propuse. Acestea presupun interacțiunea directă dintre participanți, stimularea creativității, dezvoltarea abilităților de comunicare și creșterea încrederii în sine. Cele două deplasări au drept scop cunoașterea valorilor și bunurilor aparținând patrimoniului cultural național (pictură murală, icoană, carte veche etc.) precum și familiarizarea cu tehnicile de pictură murală și a celor de conservare-restaurare.

Activități extracurriculare care presupun prezentarea Universității din Craiova și a Facultății de Teologie Ortodoxă, deplasarea grupului țintă cu însoțitori și tutori la obiective culturale din municipiul Craiova și din proximitatea acestuia (Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei din Craiova, Casa Băniei, mănastirile Coșuna și Jitianu etc.) și activități culturale, sportive și recreative.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS